Fotbal intern

Cum a pierdut Daniel Popa toți banii la „păcănele”! ”Nu mai avea nici 10 lei de taxi!”

29.12.2018 | 15:08
Daniel Popa a venit la Dinamo după o scurtă perioadă petrecută la FC Botoșani

Continuă scandalul în cazul lui Daniel Popa. După ce, în urmă cu nici 24 de ore, toată presa a relatat despre dependența acestuia de jocurile de noroc, acum apar noi dezvăluiri. Cum a pierdut atacantul dinamovist toți banii la „păcănele”, spun apropiați ai fotbalistului. Astfel, conform prosport.ro, în perioada în care evolua pentru Chindia Târgoviște, Popa avea obiceiul să-și cheltuie întreg salariul la „aparate”. 500 de euro pe lună câștiga atacantul care obișnuia să meargă preț de trei kilometri din Campusul Universității Valahia până la sala de jocuri. Nu o dată a fost nevoit să străbată această distanță pe jos după ce rămânea fără nimic în buzunare.

“Nu mai avea nici 10 de lei pentru taxi”, spun câțiva prieteni de-ai jucătorului care au mai adus aminte de un episod amuzant. Tot pe vremea când evolua la Chindia, Daniel Popa a reușit un hat-trick și echipa lui avea șanse mari de tot să ajungă la barajul pentru Liga 1. Din păcate pentru dâmbovițeni, UTA a câștigat și ea la distanță de numai câteva ore, și până la urmă, Târgoviște a încheiat pe locul 3. Până să se întâmple lucrul acesta, de fericire că a dat trei goluri și că merge în Liga 1, Popa a pus mâna pe telefon, și de față cu toată lumea, a anunțat ”dă de băut la toată comuna”. 2000 de locuitori sunt în Pietroșița, locul de naștere al atacantului. Din fericire pentru el, numai 40 de bărbați l-au așteptat la barul din localitate.

Cum a pierdut Daniel Popa toți banii la „păcănele”! Daniel Iliuta Popa in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 23 noiembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Daniel Popa a început fotbalul mare la FCM Târgoviște

Cum a pierdut Daniel Popa toți banii la „păcănele”!

“Mă surprinde acest articol. Eu nu am intrat niciodată într-un cazino ca să joc şi nu am vreo datorie la cineva din această cauză. Legat de meciul cu Craiova, a fost opţiunea lui nea Mircea Rednic să nu mă includă în lot”, s-a apărat Daniel Popa, după primul articol publicat de presă, cel în care a fost acuzat că are o dependență pentru jocurile de noroc.

  • 9 goluri a marcat Daniel Popa pentru Dinamo