Fotbal international

Cum a ajuns Schmeichel uriaşul din Gladsaxe

Peter Schmeichel este cel mai bun portar danez all-time, unul dintre artizanii incredibilului succes de la Euro 1992....
12.07.2016 | 00:26
Cum a ajuns Schmeichel uriasul din Gladsaxe

Peter Schmeichel este cel mai bun portar danez all-time, unul dintre artizanii incredibilului succes de la Euro 1992.

Era anul în care Audi lansa pe piaţă proiectul Audi Avus quattro. Naţionala Danemarcei a produs la turneul final al CE 1992 din Suedia una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului, reuşind să cîştige medaliile de aur. A fost adusă în competiţie direct din vacanţă, ca urmare a deciziei politice a forului mondial, confirmată de cel european, de a elimina Iugoslavia din cauza războiului inter-etnic şi a o înlocui cu reprezentativa scandinavă.

Fiul unui emigrant polonez

Peter Boleslaw Schmeichel s-a născut pe 18 noiembrie 1963 în localitatea Gladsaxe, situată în apropiere de capitala daneză, Copenhaga, din tată polonez, emigrant şi mamă daneză. Pînă în 1970 micul Peter, care purta al doilea prenume în amintirea străbunicului său din Polonia, a avut doar cetăţenie polonă, dar totul s-a schimbat din momentul în care tatăl a primit-o pe cea daneză. La opt ani s-a apucat de fotbal şi a rămas mult timp legat de Gladsaxe, unde a trecut pe la mai multe cluburi pînă la echipa de seniori din a treia divizie.

Pregătit de tatăl viitoarei soţii

Sven Aage Hansen a fost primul său antrenor la Gladsaxe-Hero BK şi debutul în poarta echipei de seniori şi l-a făcut cu trei etape înainte de finalul campionatului, cînd devenise cert că echipa urma să retrogradeze din a treia ligă. Hero a pierdut cu 1-0 în faţa lui Birkerod, însă tînărul de 17 ani dintre buturi a făcut minuni şi a fost remarcatul partidei. Campionatul următor degringolada era şi mai mare, ajungîndu-se la deplasarea de la Stubbekoming, unde dacă pierdea Hero se ducea în a cincea ligă. Schmeichel a făcut unul dintre cele mai bune jocuri din carieră şi echipa a cîştigat miraculos. La finalul partidei, Bente, fata antrenorului Hansen, a fugit pe teren direct în braţele lui Peter, cu care avea ceva mai tîrziu să-şi întemeieze o familie.

A lucrat în vînzări, dar a şi pus pardoseli

În Danemarca jucătorii din ligile inferioare nu îşi cîştigau existenţa din fotbal, ci trebuiau să muncească şi apoi să vină la antrenamente. Primul serviciu al lui Peter a fost într-o fabrică de textile, după care timp de 12 luni a făcut curăţenie în casele unor oameni în vîrstă. A urmat activitatea depusă la World Wildlife Fund, unde la numai trei săptămîni de la angajare managerul companiei a plecat şi Schmeichel a fost promovat în poziţia de manager de vînzări. A lucrat şi la firma socrului său, care punea pardoseli, dar nu putea suporta să stea opt ore pe zi în genunchi, din cauza gabaritului. Înainte de a deveni profesionist a fost angajat, în 1984, de către preşedintele lui Hvidovre, Niels Erik Madsen, la o firmă de publicitate, el semnînd un contract pe trei ani cu această echipă.

Miracolul din România

În 1987 Peter Schmeichel a ajuns în curtea celor de la Brondby, echipă alături de care a reuşit să cîştige nu mai puţin de patru titluri din cinci campionate jucate. În 1991 Brondby a fost foarte aproape de o mare performanţă, calificarea în finala Cupei UEFA, dar un gol primit în prelungirile timpului regulamentar de la Rudi Voller în partida cu AS Roma a năruit acest vis. Tot din Cupa UEFA danezii şi Schmeichel personal au o amintire foarte dureroasă de pe pămînt românesc. În toamna lui 1987 Schmeichel abia sosise la Brondby de la Hvidovre, cînd echipa daneză a trebuit să dispute o dublă manşă de calificare în Cupa UEFA în compania celor de la Sportul Studenţesc. După un sec 3-0 pe teren propriu, Brondby era ca şi calificată. Însă la Bucureşti s-a produs miracolul. Danezii erau foarte relaxaţi, au petrecut noaptea dinaintea partidei la Hotel Intercontinental, neştiind ce avea să urmeze. Munteanu a marcat în prima repriză, dar nimeni nu a luat în seamă, considerînd golul o nimereală. În a doua parte regretatul Claudiu Bozeşan a prins o execuţie o dată în viaţă, un lob de la 35 metri din întoarcere peste Schmeichel, visător, iar la ultima acţiune a meciului Costel Pană ducea tabela la un halucinant 3-0 şi la prelungiri. Nu s-a mai marcat şi s-a trecut la lovituri de departajare, unde românul Cristian a fost mai bun şi mai tare cu psihicul decît danezul Schmeichel şi Sportul a eliminat marea favorită, jucătorii primind drept primă cîte 20.000 de lei, o sumă frumoasă pentru acele vremuri.

Raiul de pe “Old Trafford”

În 1991 Manchester United îl cumpăra pe Schmeichel pentru doar 505.000 lire sterline, o sumă apreciată apoi de managerul “diavolilor roşii”, scoţianul Sir Alex Ferguson, drept cea mai mare glumă a secolului. Schmeichel era destul de puţin cunoscut în afara ţării sale, iar cînd a sosit la Manchester a fost privit la început cu multă neîncredere. În opt ani petrecuţi pe “Old Trafford” avea să cîştige cinci titluri, trei Cupe ale Angliei, Cupa Ligii şi Liga Campionilor, în acea memorabilă finală cu Bayern Munchen. În minutul 90 era 1-0 pentru germani şi Peter venise în careul bavarezilor la un corner, iar din acel corner Sheringham avea să egaleze, pentru ca peste un minut Solskjaer să aducă o incredibilă victorie şi trofeul pentru englezi! Fire colerică, Peter a avut un schimb de replici dur după un meci la Liverpool în 1993 cu Ferguson şi a fost iniţial dat afară, dar după ce şi-a cerut scuze situaţia a fost adusă la normal. Schmeichel a reuşit în ultimul an la United ceea ce englezii numesc ţe Treble, adică tripla campionat-Cupa Angliei-Liga Campionilor.

Primul portar care a dat gol în Premier League

După plecarea de la United, Peter Schmeichel a mai jucat încă două sezoane în Portugalia, la Sporting Lisabona, după care a revenit în Anglia, la Aston Villa şi în final un an la Manchester City. La Birmingham, în tricoul lui Aston Villa, Peter a devenit primul portar din istoria Premier League care marchează un gol din acţiune, în 2001, după un corner în deplasarea de la Liverpool, contra lui Everton. După el alţi patru goalkeaperi au izbutit acelaşi lucru, Brad Friedel pentru Blackburn în 2004, Paul Robinson, din lovitură liberă în 2007, pentru Tottenham, Tim Howard pentru Everton în 2012 şi Asmir Begovici pentru Stoke City în 2013. Marcase şi pentru United odată, în 1995, în partida cu Rotor Volgograd din Cupa UEFA şi o mai făcuse de două ori inclusiv pentru Brondby.

Campion european în 1992

Cel mai important moment al carierei pentru Peter Schmeichel este titlul european obţinut cu naţionala daneză în 1992, în Suedia. A fost un Euro cu jucătorii din ţara lui Hamlet introduşi politic de UEFA în ultima clipă în locul Iugoslaviei, aflată în război civil şi cine ar fi crezut că tocmai o echipă venită din vacanţă va produce surpriza? Momentul magic pentru Schmeichel a fost semifinala cu Olanda, cînd a reuşit să pareze o lovitură de la punctul cu var executată de unul dintre cei mai mari atacanţi ai lumii, Marco van Basten. În finala cu Germania Peter pur şi simplu a închis poarta, iar colegii săi au marcat de două ori. Atît de sigur a fost Schmeichel pe el, încît şi-a permis în timpul finalei să facă spectacol, prinzînd o minge centrată de germani cu o singură mînă!
Fiul său, Kasper Schmeichel, a fost o perioadă portar la rivala Manchester City, iar acum a ieşit campion al Angliei cu marea revelaţie Leicester City.

Audi Avus quattro, bolidul cu 340 km la oră

1992 a fost anul în care Audi lansa pe piaţă proiectul Audi Avus quattro, pe care îl prezentase, în prealabil, la Salonul auto de la Tokyo în 1991. Denumirea vine de la fostul circuit de lîngă Berlin, prima autostradă din Germania înainte de al doilea război mondial (Automobil Verkehrs und Ubungs-Strate) ceea ce s-ar traduce prin Strada pentru trafic şi probe pentru maşini) şi de la termenul quattro (patru), referitor la utilizarea tracţiunii integrale, pe patru roţi.

1992 - avus 4

Cîntărea 1250 kg şi a fost conceput ca un rival pentru Mercedes-Benz, BMW (ambele concerne germane) şi Alfa Romeo (italian). O particularitate a acestui model Audi este faptul că motorul se găseşte în poziţie posterior centrală dispus longitudinal. Puterea maximă era de 509 CV la 5800 rotaţii pe minut, în trei secunde se putea ajunge accelerînd la 100 km la oră, iar viteza maximă pe care bolidul cu design aerodinamic o putea înregistra era de 340 km la oră.