Sport

Cum explică antrenorul lui Zenit incredibilul 8-1 cu Dinamo Minsk. “Ne-a motivat Lukaşenko”

17.08.2018 | 13:09
Cum explică antrenorul lui Zenit incredibilul 8-1 cu Dinamo Minsk. Motivaţi de declaraţiile din tur ale preşedintelui Belarus Lukaşenko

Antrenorului lui Zenit Sankt Petersburg, Serghei Semak, a explicat succesul echipei sale cu scorul de 8-1, după prelungiri, la returul cu Dinamo Minsk din al treilea tur preliminar al Europa League. Bieloruşii făcuseră senzaţie cu o săptămână în urma, împreună cu slovacii de la Trencin ca urmare a faptului că ambele câştigaseră în mod uluitor, cu 4-0, în faţa fanilor, partidele cu Zenit, respectiv Feyenoord. La Zenit a activat timp de un sezon şi antrenorul român Mircea Lucescu.

Dacă slovacii au desăvârşit minunea la Rotterdam, făcând egal şi obţinând calificarea în play-off, nu la fel s-a petrecut în returul de la Sankt Petersburg. Deşi au avut terenul suspendat,ceea ce înseamnă meci fără spectatori în tribune, ruşii au reuşit să câştige al doilea joc la un scor neverosimil: 8-1, deşi la pauză era doar 1-0. Mai mult, la scorul de 2-0, în minutul 73 Paredes a fost eliminat şi a lăsat Zenitul în zece. Ceea ce a urmat ţine de domeniul SF. Până în minutul 90 rezultatul de 4-0 pentru Dinamo Minsk din tur fusese egalat şi s-a intrat în prelungiri.

Cum explică antrenorul lui Zenit incredibilul 8-1 cu Dinamo Minsk. Patru goluri macate în prelungiri

La acest scor, în minutul 99 oaspeţii au izbutit să înscrie şi se părea că aici se va opri cursa nebună a recuperării handicapului de către Zenit. Nimic mai fals, pentru că până la final, deci în 21 de minute, echipa lui Serghei Semak a mai lovit de patru ori şi cu un incredibil 8-1 merge mai departe. Doar FC Barcelona în primăvara anului trecut mai reuşise să întoarcă şi să se califice după 0-4 în tur la Paris urmând 6-1 pe Nou Camp cu PSG, dar atunci s-a vorbit mult despre un arbitraj vădit părtinitor în favoarea catalanilor.

Serghei Semak a spus după meci că mulţumeşte preşedintelui bielorus Aleksandr Lukaşenko pentru faptul că a reuşit să mobilizeze mai bine ca oricine jucătorii lui Zenit să îşi dorească să întoarcă rezultatul din tur. Lukaşenko, după acel senzaţional 4-0 pentru Dinamo, a spus: “Băieții noștri ne-au făcut o zi de sărbătoare. Bravo! Am văzut toți în ce stare erau adversarii. Unii dintre jucătorii lor mergeau în patru labe. Le-am dat un 4-0 istoric”. 

Bieloruşii dau vina pe Gazprom!

“Am știut că ne vom califica. Când crezi, orice e posibil”, a spus Serghei Semak, antrenorul lui Zenit, care nu a uitat cuvintele dictatorului bielorus:Toți am fost afectați de acea declarație. Mergeam în patru labe? Nu putea exista ceva care să ne motiveze mai mult. Așa că îi mulțumim lui Lukașenko pentru ajutor“. 

Unul dintre artizanii remontadei, internaţionalul rus Artem Dziuba, mărturiseşte că după acest meci are un ochi vânăt, dar e fericit. “Sunt foarte obosit. E normal. Am câștigat 500 de dueluri de arte marțiale în acest meci. Mi-au rămas și mie urme. Am un ochi vânăt. Dar n-am vrut să-i cer antrenorului să mă schimbe. Salutări tuturor celor care n-au crezut în noi, care au spus că acest miracol este imposibil. Și mulțumiri celor care chiar au crezut în calificare” 

Cum explică antrenorul lui Zenit incredibilul 8-1 cu Dinamo Minsk. Motivaţi de declaraţiile din tur ale preşedintelui Belarus Lukaşenko. Artem Dziuba a marcat trei goluri. În imagine golgeterul lui Zenit
Cum explică antrenorul lui Zenit incredibilul 8-1 cu Dinamo Minsk. Motivaţi de declaraţiile din tur ale preşedintelui Belarus Lukaşenko. Artem Dziuba a marcat trei goluri

De cealaltă parte antrenorul lui Dinamo, probabil până la întoarcerea în ţară, Serghei Gurenko, crede că echipa sa a fost învinsă de Gazprom.  “Nimic n-a mers. Am făcut greșeli grave în situații simple. Psihic, am fost la pământ”, a declarat Gurenko, încheind: “Ne-a învins Gazprom. Degeaba le-am spus la început că meciul nu începe de la 4-0, ci de la 0-0.”