Fotbal intern

Cum l-a păcălit Hagi pe Răzvan Raț și l-a lăsat fără bani! “A luat un junior de la școala mea, mi-a dat un procent, dar apoi l-a vândut între societățile lui”

11.04.2019 | 21:37
Cum la pacalit Hagi pe Razvan Rat si la lasat fara bani A luat un junior de la scoala mea mia dat un procent dar apoi la vandut intre societatile lui

Răzvan Raț a povestit cum a fost păcălit de Gheorghe Hagi care l-a lăsat fără banii pe care trebuia să-i ia de pe urma unui jucător! Astfel, fostul fundaș stânga al echipei naționale a precizat că Hagi i-a luat gratis un junior de mare perspectivă. Doru Dumitrescu a plecat de la Școala de fotbal a lui Raț la Academia „Regelui” și conform înțelegerii inițiale, ex rapidistul trebuia să primească 10 la sută dintr-un eventual transfer.

Cum l-a păcălit Hagi pe Răzvan Raț și l-a lăsat fără bani!

Doar că Hagi a făcut „o mutare” între societățile lui, Clubul Sportiv Academia de Fotbal care îi poartă numele și Fotbal Club Viitorul S.A., pentru o sumă infimă. Astfel, prin acest artificiu intern s-a anulat practic clauza din contract și „Regele” a scăpat de o plată mare către Raț în cazul în care jucătorul prindea un super transfer. „Da, e adevărat. S-a întâmplat lucrul ăsta. Fără să știrbim din ce face Hagi, e un truc de care s-a folosit. 

La 14 ani, Doru Dumitrescu s-a transferat la Academie. Eu l-am crescut de la 8 ani, dar nu aveam infrastructură. Era un transfer în urma căruia eu trebuia să primesc un procent. Nu mai știu cât era. Opt, zece, 15 la sută. Prin acest truc s-a micșorat suma pe care trebuie să o primesc”, a declarat Răzvan Raț pentru GSP Live. Privind în urmă, fostul jucător al Rapidului își asumă responsabilitatea pentru greșeală.

Cum l-a păcălit Hagi pe Răzvan Raț și l-a lăsat fără bani! Hagi
Gheorghe Hagi încasează 2,4 milioane de euro din transferul lui Răzvan Marin de la Standard Liege la Ajax Amsterdam

Cum a decurs înțelegerea între cele două părți

Răzvan Raț crede că avea nevoie de un act cu clauze-beton pentru a se pune la adăpost de eventuale inginerii, dar acuză totuși metoda neelegantă folosită de Hagi. „Ei au fost băieți deștepți și s-au folosit de acest truc. E o chestie care mă afectează. Pentru o școală mică, banii aceștia chiar contează”. Și tatăl lui Raț spune că s-a mers mai degrabă pe încredere. „Pe Dumitrescu l-am descoperit la opt ani și a stat la noi până la 14 ani. L-au văzut Peniu (n.red. – Pavel Peniu, președintele Academiei Hagi) și Zoli (n.red. – Zoltan Iașko, președintele Viitorul) la un amical cu ei. Le-a plăcut că e stângaci.

Le-am dat dezlegarea și urma să primesc zece la sută din următorul transfer. Nu aveam eu noțiuni de management. Nu știu precis, dar tatăl jucătorului mi-a spus că l-au transferat între ei pe 18 milioane de lei vechi. Mie mi-ar reveni în jur de 40 de euro pentru procentul de zece la sută, dar nu i-am văzut nici măcar pe ăia. L-am sunat pe Iașko de câteva ori, dar după aia nu mi-a mai răspuns la telefon. I-am zis, oltenește: Dați, mă, și voi o pingea, ceva!. Le-am transmis apoi: Să nu mai veniți la mine că nu vă mai dau nimic. Cu tot respectul pentru ce a făcut Hagi, modul cum a procedat cu Dumitrescu ne dezarmează total. Noi, școlile mici, avem de suferit”, a spus Ion Raț

  • 113 jocuri are Răzvan Raț în tricoul echipei naționale