ADVERTISEMENT
Nicio categorie

Cum să faceţi alegeri corecte la regim – Sfaturile dr. Oz

Toată lumea vorbeşte despre cure de slăbit, despre kilograme pierdute şi despre alimente care ne ajută să avem o siluetă de invidiat. Însă, pentru a obţine rezultatele dorite e bine să...
Autor: Dana Purgaru | 19.11.2013 | 12:52
Cum să faceţi alegeri corecte la regim - Sfaturile dr. Oz

Toată lumea vorbeşte despre cure de slăbit, despre kilograme pierdute şi despre alimente care ne ajută să avem o siluetă de invidiat. Însă, pentru a obţine rezultatele dorite e bine să ştim că există şi produse nerecomandate sau produse care ar trebui consumate sub o anumită formă. Iată care sunt acestea, potrivit doctorului Oz, şi cu ce ar putea fi înlocuite.

ADVERTISEMENT

Parmezan ras în loc de brînză degresată

„Sunt la regim, mănînc ouă fierte şi brînză” – cui nu-i sună cunoscută această replică? Ei bine, potrivit specialistului Oz, e bine de ştiut că 56 de grame de brînză degresată conţine 180 de calorii şi 12 grame de grăsime, de aceea e mai bine să radem puţin parmezan peste salata de crudităţi, pentru a potoli pofta de brînzeturi.

Migdale sau fistic în loc de nuci

Seminţele şi nucile fac minuni, menţin sănătatea şi ne oferă energie. E adevărat, dar afirmaţia se referă la seminţele crude, în stare naturală, nu la cele prăjite, cu sare. Doctorul Oz subliniază că patru pumni din acest amestec aduc un aport de 640 de calorii, aşa că e mai bine ca nucile să fie înlocuite cu 10 migdale, cu fistic, nuci braziliene sau nuci caju în stare crudă. Şi două-trei smochine, caise, prune ori curmale uscate sunt înlocuitori mai sănătoşi.

Paste din grîu dur în loc de făină albă rafinată

Pastele din făină albă rafinată e recomandat să fie înlocuite cu legume presărate cu sos din roşii, eventual şi chifteluţe din carne de curcan. De asemenea, acestea pot fi înlocuite cu cele din grîu dur.

ADVERTISEMENT

Maioneză vegetală în loc de cea clasică

O singură lingură cu maioneză conţine 100 de calorii, însă ea poate fi înlocuită cu succes cu maioneza vegetală, care poate avea doar 10 calorii la o lingură cu conţinut. Maioneza se poate obţine dintr-un cartof mare fiert, o căpăţînă de ţelină fiartă, o ceşcuţă cu ulei, zeama de la o lămîie, două linguriţe cu muştar şi două linguri cu apă foarte rece. Se curăţă cartoful şi ţelina şi se fierb bine în apă cu sare, iar după ce se răcesc se pasează într-un castron, unde se pun şi celelalte ingrediente şi cîteva linguri cu ulei şi se amestecă bine cu lingura de lemn sau cu mixerul.

Pont! Dr. Oz spune că două linguri cu unt de arahide conţin 190 de calorii, aşa că e de preferat să apelaţi la batoanele proteice cu unt de arahide sau la alte batoane energizante preparate în casă cu nuci, seminţe ori cacao.

• Alcoolul trebuie înlocuit în timpul curelor de slăbit cu apa plată, iar cine nu se poate abţine poate consuma doar un pahar cu vin alb amestecat cu apă minerală sau o jumătate de pahar cu vin roşu.

ADVERTISEMENT
Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!