News

Cutremur de 7,3 grade în Indonezia. Seismul, urmat de replici puternice

14.07.2019 | 13:46
Cutremur de 73 grade in Indonezia Seismul urmat de replici puternice

Un cutremur de 7,3 pe Scara Richter s-a produs în Indonezia. Seismul a fost localizat în estul țării și a fost urmat de o serie de replici puternice. Cutremurul s-a produs în zona insulei Maluku Utara, din Indonezia, iar epicentrul a fost la o adâncime de doar 10 kilometri.

Cutremur de 7,3 grade în Indonezia

După doar 20 de minute, un alt cutremur, de 5,2 pe scara Richter, s-a produs în zonă. Alte numeroase replici, dar de intensitate mai mică, de asemenea, au avut loc. Deocamdată, nu sunt informații despre eventuale victime sau pagube materiale. Cutremurul din Indonezia are loc la doar câteva ore de la un seism produs în Australia, de 6,6 pe Scara Richter, care a fost urmat de o replică de 4,9.

Atât Australia, cât și Indonezia, se află în așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o zonă seismică foarte activă, care generează cutremure foarte puternice.

Cutremur în Indonezia
Cutremur în Indonezia

Cerc de Foc al Pacificului a generat unul dintre cele mai puternice cutremure, în anul 2004

Indonezia a fost afectată puternic n anul 2004, când a avut loc unul dintre cele mai mari cutremure din istorie! Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfășurat în estul Oceanului Indian pe 26 decembrie 2004. Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere ale unui număr de opt țări asiatice și care au cauzat moartea a peste 120.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă, de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor.

Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) și chiar și locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru.