Fotbal intern

De ce nu vrea Lukasz Gikiewicz bani de la Gigi Becali. “Fac 45.000 de euro!” Unde i-a invitat pe colegii de la FCSB

09.08.2019 | 17:51
De ce nu vrea Lukasz Gikiewicz bani de la Gigi Becali Fac 45000 de euro Unde ia invitat pe colegii de la FCSB

Gigi Becali a anunțat că Lukasz Gikiewicz nu s-a uitat la bani în momentul în care a ales să semneze un contract valabil pe un sezon cu FCSB, iar abia acum s-a aflat motivul pentru care atacantul polonez în vârstă de 31 de ani joacă pentru vicecampioana României pe un salariu mic.

De ce nu vrea Lukasz Gikiewicz bani de la Gigi Becali

Ajuns la 31 de ani, polonezul Lukasz Gikiewicz a strâns destul de mulți bani pe parcursul carierei, iar acum joacă din plăcere. Atacantul nu mai pune banii pe primul loc, toate acestea deoarece obține 10.000 de euro lunar doar din închirierea camerelor pe care le are la malul mării. Mai mult, Gikiewicz și-a invitat și colegii să meargă la hotelul pe care îl deține în Croația.

“Am un hotel în Croația. Vin turiști, se relaxează. În 4 luni, fac 45.000 de euro. În Croația lunile bune sunt mai, iunie, iulie, august sau septembrie. 4-5 luni bune și astea îți aduc banii”, a spus Lukasz Gikiewicz, atacantul FCSB-ului, conform sport.ro.

Lukasz Gikiewicz în momentul în care a semnat cu FCSB
Lukasz Gikiewicz în momentul în care a semnat cu FCSB

Ce i-a spus Gikiewicz lui Gigi Becali în momentul în care a semnat

În momentul în care Lukasz Gikiewicz a semnat cu FCSB, Gigi Becali, patronul vicecampioanei României, a anunțat că atacantul polonez i-a transmis că nu este interesat de bani în acest moment, ci că dorește să fie plătit de latifundiarul din Pipera doar dacă o să confirme în tricoul roș-albastru.

“Atacantul a venit deja, semnează contractul. Păi e pe acolo, a venit azi noapte la ora 2. E polonez, a semnat pe 6 luni. Nu ştiu cine e şi cum îl cheamă. Mi l-a recomandat cineva şi merg pe mâna lui. Omul nu vrea bani, vrea numai dacă confirmă”, a declarat Gigi Becali pe 31 iulie.

Cotat de site-urile de specialitate la 225.000 de euro, Lukasz Gikiewicz a ajuns la FCSB în august 2019 și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2020. Atacantul polonez în vârstă de 31 de ani a mai jucat pe parcursul carierei la echipe precum Hajer, Al Batin, Al Faisaly Ratchaburi FC, BEC Tero Ssana, Al Wahda, Levski Sofia, AEL Limassol, Tobol Kostanay, Omonia Nicosia, Slask Wroclaw, LKS  Lodz, Polonia Bytom. Unia Jaikowo, Wigry Suwalki, Olimpia Elblag, Drweca NML și Motor Lubawa.