Fotbal international

Debutul lui Cristiano Ronaldo la Juventus! Cum s-a remarcat starul. Video

18.08.2018 | 21:20
Debutul lui Cristiano Ronaldo la Juventus Cum sa remarcat starul Video

Cristiano Ronaldo a debutat în tricoul celor de la Juventus în partida disputată pe terenul celor de la Chievo, într-un meci încheiat cu o victorie, 3-2.Noul star al campioanei en-titre din Serie A s-a remarcat în partida inaugurală din noua stagiune prin mai multe incursiuni periculoase, dar nu a reuşit să marcheze.

Juventus a deschis scorul în minutul 3  prin Sami Khedira, cel care a înscris în urma unei pase venite de la Chiellini la o fază fixă petrecută în careul advers. Cristiano Ronaldo a ieşit pentru prima dată în evidenţă cu adevărat în minutul 9 când a pasat excelent cu călcâiul la mijlocul terenului, iar Juan Cuadrado a iniţiat un contraatac pe care l-a finalizat cu un şut peste poarta, deşi portughezul s-a demarcat excelent în flancul stâng.

Debutul lui Cristiano Ronaldo la Juventus! Starul portughez, la un pas de gol la primul şut pe poartă

Juan Cuadrado l-a găsit excelent pe Cristiano Ronaldo cu o pasă trimisă în careul de 16 metri, iar portughezul a trimis puţin pe lângă poarta lui Stefano Sorrentino. Starul portughez a oferit câteva momente delicioase publicului care l-a ovaţionat de câte ori a atins mingea în startul meciului şi în afara unor incursiuni în flanc nu a reuşit mare lucru în primele 45 de minute din Serie A.

Cristiano Ronaldo, primul meci pentru Juventus în Serie A
Cristiano Ronaldo, primul meci pentru Juventus în Serie A

Cristiano Ronaldo a fost din nou în centrul atenţie cu o lovitură de cap în debutul reprizei secunde, dar nu a reuşiti nici aşa să marcheze. Lusitanul s-a făcut din nou remarcat în minutul 71 al disputei atunci când l-a servit ideal pe Mario Mandzukic, dar croatul nu a izbutit să marcheze din apropierea porţii adverse cu o lovitură de cap.

Starul portughez s-a aflat în prim planul evenimentelor în ultimele minute ale partidei  şi a fost din nou aproape de gol. Ronaldo a obţinut o lovitură liberă la marginea careului advers, iar şutul lui a fost respins din nou de goalkeeper-ul advers.

Cristiano Ronaldo l-a accidentat grav pe portarul advers la meciul de debut

Vedeta celor de la Juventus a ieşit în evidenţă în minutul 90 al jocului de debut într-un moment în care Juventus a marcat golul de 3-2, dar a fost anulat în cele din urmă pentru un henţ făcut de atacantul echipei. Ronaldo l-a accidentat la faza respectivă pe Sorrentino, portarul celor de la Chievo având nevoie de schimbare în urma unei lovituri cu genunchiul în cap primită de la portughez.

În ciuda faptului că a deschis scorul extrem de repede, campioana Italiei  s-a văzut în cele din urmă egalată după golul înscris de Stepinski în minutul 38 al disputei. Micuţa formaţie a continuat revenirea şi în partea secundă, iar Emanuele Giaccherini avea să ducă echipa gazdă în avantaj. Juventus s-a impus în cele din urmă după autogolul lui Bani din minutul 77 al disputei şi reuşita lui Federico Bernadeschi din minutul 90+3. Cristiano Ronaldo nu a reuşit să marcheze la debut, dar a demonstrat o formă excelentă în tricoul celor de la Juventus.  Ibericul va avea şansa să înscrie într-un meci oficial pentru noua lui echipă pe 25 august, în paritda din runda secundă contra lui Lazio.