Decizia radicală pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o în 1980. Din acel moment, Bucureștiul s-a schimbat!

Alexandru Năstase   
in Hot News
18/08/2019, 16:13
Decizia radicală pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o în 1980. Din acel moment, Bucureștiul s-a schimbat! GALERIE FOTO
Imagine din timpul demolărilor. Sursa foto - Andrei Pandele

Decizia radicală pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o în 1980 avea să schimbe definitiv Bucureștiul. Erau vremuri dificile pe care românii le trăiau. Încet, dar sigur totul se raționalizase, astfel că alimentele se vindeau strict pe cartelă. Cei care au prins acele timpuri își aduc aminte și de faptul că apa caldă și curentul erau adeseori întrerupte, în timp ce centrul istoric al orașului se transforma în moloz, clădirile prăbușindu-se rând pe rând.

Decizia radicală pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o în 1980

Erau anii în care primarii, arhitecţi, urbanişti şi constructorii puneau în aplicare orbește politicile comandate de Nicolae Ceauşescu. Printre multe altele se afla și ridicarea aşa-numitului Centru Civic pentru care a fost nevoie de 5,9 kilometri pătraţi demolați în vatra istorică a Bucureştiului, o suprafaţă echivalentă cu cea a Veneţiei. Conform oamenilor din zonă, startul demolărilor care au desfigurat Bucureştiul are legătură cu urmările cutremurului din 1977.

„Nicolae Ceauşescu era un tip extraordinar de fricos şi de un primitivism neaşteptat pentru cineva atât de sus pus. El se temea de oraşul Bucureşti, nu îl înţelegea, îl simţea ostil, nu se simţea bine în el. Cutremurul l-a prins în Nigeria şi a venit şi şi-a găsit casa încuiată păzită şi devastată în interior de cutremur. Nişte cadouri din Bangladesh care semănau cu nişte cupe mari de şampanie de 2-3 metri înălţime s-au rostogolit pe trepte, au spart mobile şi tipul, îngrozit, a cerut să i se facă o casă care să reziste la orice.

Decizia radicală pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o în 1980. Demolări
Nicolae Ceaușescu a demolat străzi întregi. Sursa foto – Andrei Pandele

Din acel moment, Bucureștiul s-a schimbat!

Zona zisă Uranus, era dealul, cornișa vestică a Dâmboviţei, care avea ca una dintre arterele principale strada Uranus, era singura zonă din Bucureşti construită pe denivelare şi a fost ales ca epicentrul al demolărilor pentru că era terenul cel mai bun de fundare. Deci se putea construi pe el o casă care teoretic să reziste la gradul 8 Richter”, povestește arhitectul Andrei Pandele.

Din păcate, aria vizată de demolari s-a extins și în a doua jumătate a anilor ’80, în capitală au fost puse la pământ peste 20.000 de proprietăţi. Mai mult de 60.000 de familii au fost forţate să se mute și nu mai puţin de 19 străzi au fost blocate sau au dispărut.

 

 

 

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles