News

Declarația Unică 2019. Tot ce trebuie să știi despre cel mai important formular ANAF

13.06.2019 | 14:50
Declaratia Unica 2019 Tot ce trebuie sa stii despre cel mai important formular ANAF

ANAF a decis ca termenul pentru depunerea declarației unice pe venit în 2019 să se prelungească până pe 31 iulie 2019, după ce numeroși contribuabili s-au plâns de faptul că site-ul Fiscului a picat foarte des. Astfel, cei care obțin venituri individual sau într-o formă de asociere în România sau în străinătate sau care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obilgatorii trebuie mai au aproximativ o lună și jumătate să depună declarația unică pe 2019.

Cine trebuie să depună declarația unică 2019

Potrivit ANAF, declarația unică pe 2019 trebuie depusă de către persoanele fizice care au obligația să declare impozitul pe realizat din România sau în străinătate în 2018 sau persoanele care trebuie să declare venitul estimat pe 2019. De asemenea, trebuie să mai depună declarația și cei care vor să se încadreze ca plătitor al contribuțiilor sociale pentru 2019 și a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

De precizat este că termenul se schimbă pentru cei care plătesc contribuții la venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, cum ar fi cei care își închiriază apartamentele. În cazul acestora, declarația trebuia depusă la 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Declarația unică pe 2019. Tot ce trebuie să știi despre documentul ANAF *foto: adevarul.ro
Declarația unică pe 2019. Tot ce trebuie să știi despre documentul ANAF *foto: adevarul.ro

Cum se depune declarația unică pe 2019

Declarația unică pe 2019 se poate depune prin mai multe metode. Potrivit ghidului ANAF, acest lucru se poate face prin mai multe metode. Astfel, declarația poate fi depusă de la distanță, prin mijloace electronice, prin intermediul „Spațiului privat virtual”, care este disponibil pe site-ul ANAF. De asemenea, declarația mai poate fi depusă și prin intermediului serviciului „depunere declarații”, disponibil pe site-ul e-guvernare.ro. Cei care nu dețin un calculator personal și care nu au o conexiune la internet pot utiliza calculatoarele din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni: înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual, completarea Declarației Unice, depunerea Declarației Unice.

Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii  poate fi găsită pe site-ul ANAF, la secțiunea Servicii oferite de ANAF. De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscal locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

Mai multe detalii puteți găsi aici

De asemenea, site-ul startupcafe.ro răspunde întrebărilor cu privire la Declarația Unică 2019 pentru cei care au PFA sau care trebuie să plătească dividende către ANAF