Dennis Man, Valentin Mihăilă și Parma au promovat matematic în Serie A, cu două etape rămase până la finalul sezonului. Cei doi internaționali români s-au bucurat pe „Made in Romania” după revenirea pe prima scenă a fotbalului din Italia.
Dennis Man, unul dintre fotbaliștii de bază în acest sezon la Parma, este pregătit să ia din nou contact cu fotbalul din primul eșalon italian. Internaționalul român care evoluează în extrema dreaptă promite că evoluțiile sale vor fi altele în Serie A în comparație cu cele din stagiunea 2020/2021.
„Cred că în acest moment pot să fac, în Serie A, mai mult decât am făcut atunci când am venit la Parma”, a declarat Dennis Man. Fostul fotbalist de la FCSB sau UTA Arad are 14 meciuri, două goluri și o pasă decisivă în Serie A.
Dennis Man a vorbit despre relația cu Valentin Mihăilă, celălalt fotbalist român de la Parma. Cei doi vorbesc în fiecare zi. „(Ce relație frumoasă ai cu Valentin Mihăilă?) Este fratele meu mai mic de la Parma.
Suntem ca niște frați (n.r. și la națională). Vorbim în fiecare zi, suntem mereu împreună!”, a mai spus Dennis Man. Fost fotbalist la FCSB, Man s-a transferat la Parma în ianuarie 2021. De cealaltă parte, Valentin Mihăilă a făcut pasul la Parma în octombrie 2020.
Parma ocupă primul loc în Serie B, cu 74 de puncte, cu două etape rămase până la finalul sezonului. Echipa antrenată de Fabio Pecchia nu mai poate pierde matematic primele două poziții, care asigură direct calificarea în Serie A.
„Așteptam acest moment de multă vreme și suntem fericiți că ne-am atins obiectivul de a promova în prima ligă. Sezonul meu putea fi unul mai bun, dar important este că Parma a promovat în Serie A.
Sunt fericit că am ajutat echipa. Jucăm deja de doi ani și jumătate împreună și s-a văzut că ne cunoaștem foarte bine. Am muncit în fiecare zi, iar rezultatele s-au văzut”, a mai spus Dennis Man, potrivit 12 TV Parma.
Locul 2 este ocupat de Como, cu 71 de puncte, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului se află Venezia. Cele două formații luptă pentru ultimul loc care duce direct în Serie A. Locurile 3-8 duc la baraj.