News

Dezvăluire cutremurătoare în cazul fetelor dispărute lângă Caracal: „Au fost găsite rămăşiţe umane”

26.07.2019 | 12:26
Dezvaluire cutremuratoare in cazul fetelor disparute langa Caracal Au fost gasite ramasite umane

Apar noi amănunte în cazul fetelor dispărute lângă Caracal. Conform noilor informații, fetele care stăteau la ocazie ar fi fost omorâte de șoferul de 65 de ani care le-au luat la drum. Psihologul criminalist, Liviu Chesnoiu, a analizat acest caz misterios de dispariție și ia în calcul cea mai groaznică ipoteză: crimă.

Fetele dispărute lângă Caracal, ucise?

UPDATE, 12:26

Polițiștii efectuează și acum percheziții la domiciliul mecanicului auto. Rămășițele au fost găsite într-o hală. Oamenii legii au găsit bucăți de carne tranșată în acel depozit, însă nu se știe dacă e vorba de carne umană sau de altă origine.

STIRE INITIALA: Potrivit postului de știri Antena 3, în GPS-ul de pe telefonul ultimei fete dispărute a dus în curtea mecanicului auto care mai lua oameni la ocazie din când în când. Acolo ar fi fost descoperite mai multe rămășițe umane, însă nu se poate afirma dacă acele oseminte aparțin fetelor pe care parcă le-a înghițit pământul.

Prima dintre fete, Mihaela, a dispărut în 14 aprilie, iar cea de-a doua, la trei luni distanță, pe 24 iulie. Cea de-a doua, Alexandra, era din comuna Dobrosloveni și se întorcea acasă, în Caracal, de la liceu. Procurorii au bănuiala că șoferul care le-a luat la drum pe ambele fete, la câteva luni distanță una de cealaltă, ar ști ce s-a întâmplat cu ele, ba chiar este suspectat că le-a făcut ceva. Criminalistul Liviu Chesnoiu a analizat acest caz îngrijorător care bântuie de ceva timp Caracalul.

fete disparute caracal
Anchetatorii efectuează percheziții acasă la șoferul care le-a luat pe cele două fete. Sursa foto: antena3.ro

Un psiholog criminalist vine cu o teorie șocantă

„Există același mod de operare, fetele seamănă între ele, au dispărut în aceleași condiții. Polițiștii au ajuns, din aproape în aproape, la un suspect. Se va face o analiză de ADN, e treaba medicilor legiști să verifice dacă există o legătură între rămășițe și fetele dispărute. Nu există nicio crimă perfectă, în cele din urmă se descoperă autorul. Acum, să sperăm că nu sunt ele. (…) Sunt criminali în serie în cazuistica noastră”,

este analiza lui Chesnoiu, scrie dcnews.ro.

„Un criminal în serie se perfecționează de la caz la caz, lasă mai puține urme, dar ei sunt niște animale bolnave și se dau de gol, sunt oameni singuri, cu probleme psihice, acționează într-o manieră ciudată, dar e posibil să fie și oameni sociabili, cu personalitate dublă. La acest bănuit, s-a ajuns cu metode de monitorizare”, a mai spus psihologul criminalist.

Tags: