Fotbal intern

Diagnostic crunt pentru Florin Gardoș! Poli Iași sesisează CCA în urma accidentării

06.02.2019 | 19:11
Diagnostic crunt pentru Florin Gardos Poli Iasi sesiseaza CCA in urma accidentarii
ADVERTISEMENT

A ieșit rău de tot pentru Florin Gardoș în urma accidentării din meciul cu Dinamo. Fundașul a primit un diagnostic crunt din partea medicilor care i-au transmis că are fractură de piramidă nazală! Ricardo Grigore a fost cel care l-a lovit pe Gardoș. Jucătorul câinilor i-a provocat o sângerare abundentă din nas, oprită cu greu de medicii echipei

 ”Vestea proastă este că am fractură de piramidă nazală, dar vestea bună este că pot juca cu o mască de protecţie. Fractura este fără deplasare şi nu trebuie operaţie. În cazurile mai grave este nevoie de operaţie, dar în cazul meu nu este nevoie de intervenţie. Trebuie să port o mască de protecţie cel puţin o lună, atât la antrenamente, cât şi la meciuri. În seara asta zbor la Bucureşti, urmând ca mâine dimineaţă să merg la o clinică, să mi se ia mulajul feţei. Asta e, ghinion… Putea fi şi mai rău, bine că pot juca şi nu este ceva mai grav. Chiar dacă voi juca cu o mască o perioadă, bine că nu s-a întâmplat mai rău de atât”, a declarat Florin Gardoş pentru Pro Sport.

Diagnostic crunt pentru Florin Gardoș! Florin Gardos in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si CSM Politehnica Iasi, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 4 februarie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Florin Gardoş în timpul jocului cu Dinamo, partidă în care s-a şi accidentat

Diagnostic crunt pentru Florin Gardoș!

Cum la faza în cauză, una care s-a întâmplat chiar în careul câinilor, arbitrul meciului, Horaţiu Feşnic, a lăsat jocul să continue, acum clubul ieșean își caută dreptatea. Președintele Ambrosie a trimis o sesizare la Comisia Centrală a Arbitrilor prin care a cerut analizarea fazei incriminată, dar și aplicarea măsurilor care se impun.

ADVERTISEMENT

”Este incredibil! Florin Gardoş a suferit o fractură de piramidă nazală, iar Ricardo Grigore nu a primit nici măcar cartonaş galben. Nici măcar fault nu s-a acordat! Nu se poate aşa ceva. Arbitrul se putea informa după acel contact, putea reveni să dicteze penalty şi eliminare, mai cu seamă după ce a văzut că Florin sângerează abundent. Şi observatorul ar fi trebuit să intervină, să noteze în raport acest incident. Cerem mai mult respect pentru jucători. Este un caz care ne prejudiciază. Cine plăteşte? Florin va avea nevoie de o mască, de tratament, de recuperare, cine plăteşte toate astea?”a declarat Ambrosie.