Dicu reacţionează după atacurile împotriva lui Halep şi a României: „Je suis Simona!”

Publicaţia „Charlie Hebdo” a publicat o caricatură în care Simona Halep apare cu trofeul cucerit la Roland Garros, strigând „Fier vechi, fier vechi!”. Presa noastră s-a grăbit să catalogheze „pamfletul” confraţilor francezi drept un „derapaj rasist”.

În realitate, este mai mult decât atât şi anume un atac violent şi dezgustător la adresa Statului Român. Şi din păcate, nu este primul. Asistăm cu uimire cum ţările născătoare ale democraţiei, inventatoarele şi apologetele conceptului „Libertate, egalitate, fraternitate” îşi calcă ideologia în galoşi. Românii „fură” doar ce e al lor: Legenda!

Dicu reacţionează după atacurile împotriva lui Halep şi a României: „Je suis Simona!”

Prin anii ’91-’92, când Echipa Naţională de fotbal a României deja făcea furori, s-au petrecut două meciuri de calificare, la Euro, în compania Franţei. La Paris, unde am remizat, s-au strigat o mulţime de lozinci anti-româneşti. Mai pe scurt, am fost făcuţi, în corpore, „ţigani”, deşi pe stadion nu se aflau nici regele Cioabă şi nici împăratul Iulian, dar, în schimb, când a apărut pe gazon echipa gazdă, parcă s-a făcut noapte. Noapte, pentru că Hagi şi restul „Tricolorilor” le-au înnegrit visele… Şi galeria României a fost la înălţime. Ai noştri au afişat un banner cu o întrebare retorică: „Cine sunt ţiganii?”… Aici nu este vorba despre „rasism”, ci despre educaţie. Poate şi eu sunt „ţigan”, pentru că îmi place un anumit tip de ţigări, de la o firmă care s-ar traduce în acest fel, în limba franceză. De altfel, ţigări franţuzeşti…

Când Universitatea Craiova a jucat împotriva lui Paris Saint Germain, pe ecranele televizoarelor ne-au apărut, pe toată durata meciului, o mulţime de caricaturi neinspirate, în care, iarăşi, românii erau batjocoriţi. Şi noi am tăcut…

Cine sunt… pamfletarii?

Să ne întoarcem, însă, la vremurile noastre. Halep a triumfat, aşa cum era şi cazul, la Openul francez. Din nefericire şi poate neaşteptat, victoria româncei a fost umbrită de obsesiile statornice ale unor pseudo-occidentali, „liberali”, dar mai degrabă libertini, care s-au obişnuit să jignească poporul român. Şi culmea, este vorba despre nişte domni care au suferit enorm din pricina unor „comiteri jurnalistice”, dar alături de care, la vremea respectivă, s-a aliniat toată omenirea. Pentru că există „umanitate”. Pentru că terorismul, de orice tip, inclusiv cel moral, trebuie ras de pe faţa Pământului. „Je suis Charlie!” nu a fost doar o susţinere, ci un strigăt mondial, împotriva urii. Iar cei alături de care am fost cu toţii ne fac astăzi exact ce au păţit ei înşişi…

Caricatura din „Charlie Hebdo”, o ruşine istorică

Am constatat o anume concepţie nocivă la unii contemporani. Lor li se pare că „miştoul” îi face să trăiască mai bine. Îl confundă cu noţiunea de „umor” şi atunci distrug prietenii. Prietenii de secole, pentru că între România şi Franţa există o istorie a bucuriei şi a filosofiei. Bucureştiul a fost „micul Paris”, iar de când există Simona Halep, „Parisul este micul Bucureşti”. Sigur, când jungla coboară în oraş, trebuie s-o încarcerezi, ca să nu te contamineze…. Cu toate astea, nu pedalăm pe asemenea partituri, pentru că, din păcate sau din fericire, domnii de la „Charlie Hebdo” ne sunt confraţi. Cu sau fără ghilimele. Dar există momente în care „pamfletul” trebuie să înceteze. Şi dacă tot ai comis-o, ar trebui să-ţi fie ruşine şi de umbra ta…

Simona Halep a câştigat nu doar un turneu, ci a cucerit inimi. De pe tot mapamondul. Inimile albilor, chinezilor, afro-americanilor, bărbaţilor, femeilor, ba chiar şi ale pisicilor, pentru că motanul meu, Pike, a mieunat, cu drag, la toate meciurile ei… De ce s-o jigneşti pe Simona Halep? Pentru că POATE, iar tu nu poţi? Asta înseamnă să fii „rasist”. Adică să fii cinic şi ignorant. Dar, vorba lui Adrian Păunescu, „Pe Pământ, idioţii au arme, iar cu ele pot face orice”…

Din păcate, „caricatura” din „Charlie Hebdo” este o ruşine istorică. M-aş „flamba” un pic şi aş afirma că însăşi această publicaţie este o caricatură, dar din respect pentru meseria de jurnalist, din preţuire pentru poporul francez şi pentru colegii de breaslă, îmi înfrânez pornirea trivială şi aştept, la rândul meu, respectul şi preţuirea lor. Şi scuzele de rigoare, ca ROMÂN. Nu e o ruşine să-ţi recunoşti greşeala, e o crimă să te faci că plouă…

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

A mai fost un… unu’: „De unde au avut românii bani să cumpere atâtea bilete?”

Cum spuneam anterior, atacul publicaţiei franceze asupra Simonei şi asupra României nu a fost singurul. După descoperirea unui nou dinozaur în ţara noastră, s-a constatat reapariţia omului din Neanderthal, la Paris. La conferinţa de presă a jucătoarei noastre, de după finală, un american s-a trezit s-o întrebe, ironic, „De unde au avut românii bani să cumpere atâtea bilete”. Dacă o asemenea remarcă ar fi fost adresată cetăţenilor SUA, ai Rusiei sau ai Israelului, până în acest moment, respectivul individ putea fi chiar şi arestat. Este o batjocură adusă asupra unui popor, membru al NATO şi al UE, un prieten şi un aliat al Americii şi un născător de lideri mondiali, de la Brâncuşi la… Halep!

Aşteptări de la autorităţi

Vă mărturisesc că am primit sute de mesaje după editorialul scris la finalul victoriei Simonei. Mi-aş dori ca ea să citească acele rânduri, pentru că nu sunt ale mele, ci sunt create de ea, prin telepatie. Mi-aş dori ca domnul preşedinte Johannis s-o decoreze pe Halep până nu împlineşte 100 de ani. Această fetiţă este o bucurie, un înger. Şi ca român, apropiat de îngeri, nu permit unor pseudo-umorişti să-şi bată joc de semenii mei. De inima mea. Şi îmi mai doresc ca atât autorităţile române să nu mai rămână insensibile (în general vorbind, nu neapărat „doar” la cazurile prezentate mai sus) la agresiunile îndreptate asupra acestui neam.

Măreţia stă în mintea oamenilor „simpli” care nu sunt înşurubaţi în frustrări. Ea nu păşeşte, martial, în ironii deşucheate…

Pe noi ne interesează că Simona Halep este o bucurie. O bucurie care, deseori, ne-a făcut să suferim, dar care s-a desăvârşit. Ca-n poemul lui Baudelaire, în care parfumurile stau pe etajeră şi în care aerul cel impur şi păcătos se arată bun de respirat…

Concluzia este că dacă Simona Halep e „ţigancă”, atunci şi eu sunt „ţigan”. Dacă Simona Halep e „hoaţă”, pentru că le-a „furat” trofeul, atunci şi eu sunt „hoţ”. Pentru că Halep m-a „muşcat” de suflet şi m-a molipsit.

Je suis Simona!