Dicu vede salvarea în Hagi pentru AliBecul de la capătul tunelului

Doar 27 de ani are Denis Alibec şi pare mai îmbătrânit decât bârfa din oraş, care se spune că s-ar fi născut odată cu ţara. Toată lumea îl vorbeşte, îl vinde şi-l cumpără, iar el… fumează. Bravo lui, alură de filosof! Gigi Becali a discutat, din nou, despre plecarea atacantului, de data asta la Viitorul şi se pare că luminiţa sau… becul Alibecului de la capătul tunelului se află în această parte. Sau cel puţin aşa ar fi firesc, deşi alţii s-au bătut cu pumnii-n piept că-l vor.

Târgulieli marca Gigi Becali

Maestrul în sforării Gigi Becali, care, potrivit ultimelor ştiri nu mai este, „oficial”, patronul FCSB, deşi toată lumea închide ochii în faţa realităţii, joacă poker pe sufletul unui jucător. După ce s-a vorbit despre plecarea lui Alibec la CFR sau în Turcia, acum a apărut varianta Viitorul Constanţa. Numai că şi aici dreptatea e strâmbă. „Nu e plauzibil să-l împrumut pe Alibec la Viitorul. Am ofertă să-l împrumut în alte părţi, dar vreau să iau bani pe el. Nu cred că Viitorul poate să-i dea 20.000 de euro pe lună. Cred că nici Gică Hagi nu-l vrea. El promovează tineri, pe care să câştige bani. Să mi-l dea pe Cicâldău sau pe Ciobanu şi-l dau pe Alibec. Toate greşelile făcute de mine în 15 ani de fotbal fac cât greşeala pe care am făcut-o anul trecut, cu Alibec. Meme şi Dică ziceau că nu se mai poate cu Alibec, dar nu am ascultat. Eu l-am pus căpitan, l-am lăsat să fumeze, chiar dacă auzeam că îi trage şi pe alţii la fumat. Am vrut să-l alint, dar am pierdut campionatul. Subiectul Alibec este închis. Are mentalitate de amator”, a decretat dom’ Gigi.

Dacă Denis Alibec are sau nu mentalitate de amator e de discutat. Există şi fotbalişti şi strungari şi patroni cu mentalităţi de amatori, infractori, ba chiar şi de securişti. Problema cu acest băiat este că prea mult s-a târguit lumea pe seama lui iar asta nu avea cum să nu-l „strice”. Sigur, mai dă omu’ din mâini, se mai enervează, dar când ai atâţia chibiţi pe cap, când eşti mai asaltat decât fofârlezii ăia din politică ori din show-bizz, cum Doamne, iartă-mă, să nu te apuci de fumat?! Din nefericire, ceea ce face Gigi Becali acum este similar cu ascunsul gunoiului sub preş. Neputinţa în materie de câştigat trofee nu i se poate vărsa în cap unei singure persoane. Hârdăul cu reproşuri ar trebui să adune, sub dânsul, o mulţime de „personalităţi” de la gruparea roş-albastră, începând cu patronul, care s-a străduit, de câţiva ani, să se joace precum buldozeriştii de-a bomba de la Hiroshima.

Hoţul cu un păcat şi păgubaşul cu o sută

Între timp, Alibec s-a retras acasă şi şi-a rugat familia, prietenii şi foştii antrenori, care l-au promovat, să nu mai vorbească despre el cu nimeni din presă şi cu nimeni din târg. I-a ajuns. E ca în povestea „hoţul cu un păcat şi păgubaşul cu o sută”. E drept, uneori a cam sfeclit-o, dar cel mai mult au greşit cei care i-au ridicat statuie şi apoi i-au dat, cu târnăcopul la ţurloaie. Aşa s-a întâmplat, până într-un anumit moment, cu Simona Halep, numai că această fată a avut lângă ea sfătuitorii şi psihologii potriviţi şi nu un satrap care pretinde şi jigneşte, obsesiv. Această „presiune” cu care se mândresc unii patroni din zilele noastre mai mult ucide decât creşte. Un trandafir nu se poate bucura de lumină, dacă îl freacă de nări, toată ziua, un motan ciufut. Sau înfloreşte repede şi moare…

Şumudică, Hagi şi povestea vorbei

S-a tot vorbit despre interesul lui Marius Şumudică pentru achiziţionarea lui Budescu şi a lui Alibec. Până acum, ca la noi, ca la români. Vorbe, vorbe… Cum spuneam anterior, toată lumea a făcut metrou din Alibec, în sensul în care l-au purtat de la o poartă la alta, dar niciuna dintre scările rulante n-a funcţionat. A rămas, săracu’, în subteran. E drept, nici oferte fabuloase din străinătate nu prea există, deşi (din ce am aflat) pe lângă tentativa timidă a lui Şumudică ar mai fi ceva cumpărători din Rusia, dar care n-ar fi dispuşi să dea 2,2 milioane de euro, cât e cota atacantului. Problema e că nimeni nu câştigă din faptul că Alibec stă pe tuşă şi se mai şi frustrează, minut cu minut. Catedralele se clădesc cu suferinţă şi nu cu dezamăgire ori cu fâşneaţă zbenguială. Alibec şi alţii ca el nu sunt… bloguri, să brodezi pe ele când au chef muşchii talentului tău. E un om. Sunt oameni. Cui serveşte să-i strivim, când avem printre noi atât de puţini oameni?

Gicu Dobrin şi o mică, pleonastică… exagerare

Sigur, nu se poate face o paralelă, nici din punctul de vedere al talentului şi nici al contextelor, între Alibec şi Dobrin. Dobrin, pe care regretatul Angelo Niculescu l-a „cam” distrus, pentru că dacă Gicu juca în Mexic, avea altă detentă. Poate, cine ştie, chiar şi echipa României ar fi avut alt destin, chiar dacă picase în „Groapa cu lei”. Problema e că, astăzi, unii dintre cei care, pe vremuri, îl apărau pe Dobrin în ciuda şpriţurilor afumate, astăzi îl zdrobesc pe Alibec inclusiv pentru ţigările pe care nu le-a pipat. Sigur, s-ar putea spune, cu siguranţă, că e o diferenţă de talent, de angajament şi de şarm teribilă, între cei doi. Dar, fiecare dintre noi avem dreptul să ne rugăm la patru biserici. Prima este cea a lui Dumnezeu, a doua, cea ridicată de părinţii fiecăruia dintre noi, a treia, a talentului şi a patra a creaţiei. Deşi pare scăpat un pic de sub aripile îngerilor, pe Alibec îl pândesc, la fiecare colţ, talentul şi creaţia. Pentru asta, trebuie sprijinit.

Chiar dacă lui Gigi Becali i-au ieşit mai mulţi porumbei pe gură decât ar putea adăposti Parcul Cişmigiu, poate că salvarea lui Denis ar putea veni chiar de la Hagi. De ce nu? Să ofere în schimb unul dintre jucătorii pretinşi de finanţatorul Stelei (sau FCSB, în fine), să-l repună pe picioare pe Alibec şi anul viitor să câştige o grămadă de bani dintr-un eventual transfer. Asta, pentru că tot se vorbeşte atât de mult DOAR despre bani. Da, bani, pe care nu i-ar lua Hagi niciodată pe Cicâldău, dacă l-ar transfera pe undeva, prin lumea a doua a fotbalului european…

Interese, nu dureri de cap

Sigur, Cristi Bivolaru, directorul general al Viitorului, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK.RO: „Nu ne putem lega la cap cu Denis Alibec, mai ales că el are şi un contract de 20.000 de euro pe lună”. Cu toate astea, aproape totul pe lumea asta e negociabil. Importante nu sunt neapărat durerile momentane, chiar şi de cap, ci scopul. Interesul. Cine ştie, în cazul în care iarăşi l-ar plimba unii prin catacombe, Alibec ar putea accepta şi un contract mai mic. Dar cel mai important e ca el să joace. Şi aici ar fi un câştig, de ambele părţi. Hagi poate deveni AliBecul de la capătul tunelului, lumina pe care un jucător cu potenţial ar trebui s-o primească, pentru a primi şi noi, ulterior, lumină din partea lui. Nu avem atât de mulţi fotbalişti de valoare, cu atât mai puţin atacanţi (dacă nu putem să-l naturalizăm pe Gnohere, dar acesta este un subiect pe marginea căruia promit că mă voi documenta mai mult…), încât să ne permitem asemenea luxuri. Şi da, voi repeta cu obstinaţie, indiferent de orice, interesul naţional primează!

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”