Fotbal intern

Dinamo, alte două transferuri înaintea jocului cu FCSB! Ait-Atmane semnează azi. Zenke aşteaptă cartea verde

06.11.2018 | 14:59
Dinamo alte doua transferuri inaintea jocului cu FCSB AitAtmane semneaza azi Zenke asteapta cartea verde

Dinamo mută pe piața transferurilor înaintea jocului cu FCSB! Mircea Rednic a bătut palma cu alți doi jucători pe care vrea să-i aducă în Ștefan cel Mare. Cei doi fotbaliști au profil ofensiv și evoluează pe poziția de mijlocaș. Rachid Ait-Atmane joacă în centrul liniei mediene și are 25 de ani. FANATIK.RO a aflat că “oficialii câinilor” vor parafa astăzi transferul algerianului. În cazul lui Simon Zenke, de 29 de ani, mijlocaș lateral, Dinamo așteaptă cartea verde a jucătorului.

Rachid Ait-Atmane vine din postura de liber de contract. Ultima oară, algerianul a evoluat în Spania pentru Sporting Gijon. 46 de partide a avut mijlocașul în tricoul ibericilor pentru care nu a marcat niciodată. Ait Atmane a mai evoluat pentru juniorii lui Lens, la Tenerife și Waasland-Beveren. O singură dată a fost convocat în naționala de tineret a țării sale.

Dinamo, alte două transferuri înaintea jocului cu FCSB! Mircea Rednic in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Dinamo Bucuresti, din cadrul Ligii 1 Betano, disputat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 5 noiembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Mircea Rednic a bifat prima victorie de la revenirea pe banca tehnică a dinamoviștilor

Dinamo, alte două transferuri înaintea jocului cu FCSB!

Nigerianul Simon Zenke a început fotbalul la Kaduna United. În 2005 a trecut în Franța acolo unde a jucat pentru echipa a doua a celor de la Strasbourg. După doi ani de zile, mijlocașul şi-a câştigat locul în lotul primei formaţii pentru care a şi înscris de trei ori. În 2010, Zenke a schimbat campionatul și a semnat cu Samsunspor. Doi ani de zile a jucat mijlocașul în Turcia, dar în 2012 s-a întors în Hexagon.

Nancy a bătut palma cu Zenke însă nu a stat nici aici prea mult. S-a reîntors în Turcia, de data aceasta la Istanbul BB. Au urmat Sanliurfaspor, Karabukspor și Tubize în cv-ul mijlocașului care poate deveni al patrulea fotbalist adus de Mircea Rednic la Dinamo. Haita a câștigat partida cu FC Voluntari și a urcat pe locul 9 în clasamentul Ligii 1 Betano. A fost prima victorie obținută de „Puriu” de la revenirea în Ștefan cel Mare. Două remize în campionat a avut Rednic până acum și o înfrângere în Cupa României.

  • 16 puncte a acumulat Dinamo în clasamentul Ligii 1 Betano