Sport

Dinamo are probleme cu Gomelt! Bratu: “S-a accidentat şi nu ştiu dacă poate juca”

05.08.2018 | 10:41
Dinamo are probleme cu Gomelt Bratu Sa accidentat si nu stiu daca poate juca

Dinamo are probleme cu Gomelt, jucătorul croat venit în această vară, care a mai evoluat în Liga 1 Betano şi la CFR Cluj. Tomislav Gomelt s-a accidentat în derby de România, FCSB – Dinamo 3-3, şi Florin Bratu a anunţat că este în continuare incert şi nu ştie dacă se poate baza pe serviciile sale pentru partida cu Gaz Metan Mediaş, din runda a treia a Ligii 1 Betano.

“Noi, în ultimii ani, ne-am făcut treaba la Mediaş şi sperăm că şi de această dată vom da totul pe terenul lor. Este foarte aproape distanţa întra extaz şi agonie, să fim atenţi. Sunt ceva probleme cu Gomelt, nu ştim dacă va juca la Mediaş, iar toţi ceilalţi jucători sunt foarte bine”, a spus Florin Bratu în cadrul unei conferinţe de presă.

Dinamo are probleme cu Gomelt

Gomelt este accidentat, iar pauza pe care va trebui să o facă jucătorul celor de la FC Dinamo Bucureşti poate fi mai mare decât se aşteptau cei din staff-ul lui Florin Bratu. În meciul cu FCSB, Tomislav Gomelt a fost lovit în călcâi de un adversar, după care şi jucătorul a călcat strâmb şi situaţia sa medicală s-a agravat. “Va pierde meciul de la Mediaș, după care să vedem cum evoluează situaţia lui zilele viitoare. El face pregătire separat, problema e că fotbalistul încă resimte dureri și există temeri că ar putea rata mai multe săptămâni”, au spus cei din staff-ul “câinilor”, potrivit GSP.

Dinamo are probleme cu Gomelt. Jucătorul croat, pe vremea când juca la CFR Cluj, într-un meci cu Universitatea Craiova, disputat pe Stadionul Extensiv
Dinamo are probleme cu Gomelt. Jucătorul croat, pe vremea când juca la CFR Cluj

Pe lângă problema survenită la Dinamo, după ce Gomelt s-a lovit în FCSB – Dinamo, Florin Bratu a vorbit şi despre duelul cu Gaz Metan Mediaş, programat luni, fiind ultimul meci din cadrul etapei a treia din Liga 1 Betano: “Întâlnim o echipă puternică, o echipă care şi-a schimbat antrenorul. Îl cunosc bine pe Mihai Teja. E tânăr, ambiţios, a fost la Dinamo şi sigur vrea să câştige acest meci. Suntem pregătiţi şi sperăm ca parte din greşelile cu FCSB să le fi rezolvat în aceste zile la antrenamente. Trebuie să corectăm ce nu am făcut bine şi să ridicăm nivelul jocului.

Din punct de vedere mental, echipa stă bine, dar îmi doresc mai multă concentrare. Gaz Metan e puternică, are talie şi jucători foarte interesanţi. În plus are şi omogenitate. Sunt greu de învins acasă. Dar noi în ultimii ani ne-am făcut treaba la Mediaş. Suntem abia în etapa a treia. Mă bucur că jucătorii au ajuns să se gândească la obiective măreţe, dar avem multe meciuri dificile în continuare. Obiectivul nostru pe termen mediu e să intrăm în play-off. Nu-mi place să mă gândesc foarte departe. E un campionat dificil, greu de gestionat şi e foarte scurtă distanţa între extaz şi agonie”, a declarat antrenorul formaţiei din Ştefan cel Mare, Florin Bratu.

Florin Bratu în meciul de fotbal dintre FCSB şi FC Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Ligii 1, disputat pe Arena Naţionala din Bucureşti
Florin Bratu în meciul de fotbal dintre FCSB şi FC Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Ligii 1, disputat pe Arena Naţionala din Bucureşti

Partida Gaz Metan Mediaş – FC Dinamo Bucureşti este programată luni, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.