Doliu în PSD! Fostul prefect de Brașov, Otilian Neagoe, a murit

Ana Chivu   
în Hot News
20/03/2019, 15:35
Doliu în PSD! Fostul prefect de Brașov, Otilian Neagoe, a murit GALERIE FOTO
Otilian Neagoe s-a stins din viață!

Otilian Neagoe a murit! Partidul Social Democrat din Brașov își plânge acum unul din ce mai vechi membrii. Acesta a fost senator al partidului în cauză din Brașov și a activat în legislatura 2004-2008, după care a fost înlocuit de Miai Mohaci. De asemenea, Otilian Neagoe a fost și membru în grupările parlamentare de prietenie cu Republica Orientală din Uruguay, Ucraina și Statul Israel.

Otilian Neagoe a murit!

În anul 2008 și-a dat demisia ca senator și a fost înlocuit de către Mihai Mohaci. Din 2008 până de curând, Otilian Neagoe a fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței. „Fostul nostru coleg, pe care am avut onoarea de a-l avea vicepreședinte al organizației, era un exemplu de înțelepciune, de abnegație și de preocupare pentru problemele celor din jur.

Atât din postura de prefect între 2001 și 2004, de parlamentar între 2004 și 2008 de vicepreședinte al Consiliului Județean între 2008 și 2009, dar și de vicepreședinte al Consiliului Concurenței, Otilian Neagoe și-a făcut datoria cu prisosință. Dumnezeu să-l odihnească!”Fostul senator român a înregistrat de-a lungul carierei 178 de luări de cuvânt și a inițiat nu mai puți de 17 propuneri, dintre care doar 1 a fost promulgată lege.

Otilian Neagoe deces
Otilian Neagoe deces

Otilian Neagoe, responsabil cu cenzura în presa comunistă

“Dacă n-ar fi fost Revoluția din 89, Otilian Neagoe ar fi fost tot undeva în frunte, nu-i exclus să fi ajuns chiar prim-secretar de județ. Pentru că era unul dintre zeloșii sistemului. Până-n decembrie 89, deși habar nu avea de gazetărie, a fost redactor șef adjunct la Viața Studențească unde a demonstrat că e pus pe fapte mari, că vrea să se remarce în fața partidului. Imediat după ce a căzut regimul, și nu a mai fost dorit în redacție, a plecat la Brașov unde, am înțeles, are și merite de luptător în Revoluție! E tare omul! Uneori era el cel care ducea spaltul (adica ‘probele’ tipărite ale revistei) pentru viza la UASCR și la partid. Și l-am văzut personal cum, odată întors, verifică ce s-a tăiat de la partid și, unde i se părea că textul rămas a fost ‘prea dur’, mai tăia și el!” , povestea Ioan T. Morar pe blogul sau.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles