Sporturi

Dramă în familia fostului mare pugilist George Foreman. Fiica lui a fost găsită moartă în casă

10.03.2019 | 12:31
Dramă în familia lui George Forerman. Fiica lui Freeda, a fost găsită moartă în casa ei

Dramă în familia fostului mare pugilist american George Foreman. Fiica acestuia, Freeda Foreman, 42 de ani, a fost găsită moartă în casă, la locuința ei din Houston. Deocamdată nu există nici un fel de indiciu asupra faptului că decesul ar fi fost suspect, toate investigațiile mergând spre o moarte naturală, dar ale cărei cauze nu sunt cunoscute încă.

Dramă în familia lui George Foreman

Freeda Foreman a urmat și ea pentru o scurtă perioadă cariera tatălui ei, ajungând să boxeze la profesioniști la începtul anilor 2000. Dar, deși debutul fusese unul promițător, cu cinci succese din șase meciuri, fata fostului campion olimpic și apoi a unuia dintre coloșii boxului profesionist la categoria grea a decis să abandoneze această lume a boxului.

George Foreman a fost de cinci ori căsătorit și a mai avut alte câteva relații pe lângă cele oficiale. Prin urmare s-a îmbogățit cu nu mai puțin de 12 copii, dintre care cinci băieți și cinci fete. Freeda nu a fost rezultatul uneia dintre aceste căsătorii, ci, la fel ca alte trei fete, provenea din relații din afara căminului. Însă pe toți Foreman i-a recunoscut ca fiind copiii săi, niciodată nu a încercat să meargă în justiție pentru a nega paternitatea.

Dramă în familia lui George Forerman. Freeda Foreman avea 42 de ani
Dramă în familia lui George Forerman. Freeda Foreman avea 42 de ani

Freeda Foreman a apărut într-un documentar despre tatăl său

După ce s-a retras din box Freeda a rămas oarecum legată de acest sport, ducând o activitate de promotor, după care și-a fixat ca obiectiv să își intemeieze o familie, să devină mamă și să reușească în afaceri. A apărut într-un doucumentar despre tatăl ei și era foarte pasionată de dorința ca sistemul de justiție american să ajungă să reflecte numai dreptatea și realitatea în tot ceea ce se petrece în societatea americană.

George Foreman nu a fost niciodată încântat de ideea ca fiica sa se îmbrățișeze aceeași carieră pe care a avut-o el, considerând că boxul nu este un sport pentru femei. De aceea nici nu a vrut să asiste la nici un meci al Freedei și se spune că ar fi reușit într-un final să o convingă să renunțe doar după ce i-ar fi oferit o importantă sumă de bani, cu care ea și-a deschis o afacere.