Premier League

E haos la Manchester după 1-1 cu Wolves. Pogba sare la Mourinho: “Asta e greșeala!”

24.09.2018 | 09:34
E haos la Manchester dupa 11 cu Wolves Pogba sare la Mourinho Asta e greseala

Manchester United a reușit doar o remiză pe teren propriu, 1-1 cu Wolverhampton, în etapa cu numărul 6 din Premier League. Situația devine tot mai tensionată pe Old Trafford, iar conflictul dintre Paul Pogba și Jose Mourinho pare să nu se mai termine. Tehnicianul portughez l-a criticat pe campionul mondial după 1-1 cu Wolves, iar Pogba nu s-a lăsat mai prejos și i-a pus la îndoială tactica.

“Era o situație în care jucătorii știu perfect că li se face pressing la mijloc, nu ai mult timp să ții mingea, să te întorci, să o mai atingi o dată. Ești perfect conștient că nu prea ai așa ceva. Așa că ești într-o situație care e mai greu de acceptat. E un gol pe care îl primești. Ai 90 de minute să arăți o atitudine diferită”, a spus Mourinho cu referire la Pogba, care a greșit la golul marcat de Wolverhampton.

Starul francez nu este însă de acord cu afirmațiile lusitanului și dă vina pe tactica folosită de acesta. “Când jucăm acasă ar trebui să atacăm, să atacăm, să atacăm. Suntem pe Old Trafford, suntem aici să atacăm. Echipele se sperie când văd că Manchester United atacă și atacă. Asta a fost greșeala noastră”, a spus Pogba. Întrebat ce o oprește pe United să atace, acesta a răspuns: “Eu nu știu asta pentru că sunt doar un jucător. Dar nu eu!”

Pogba s-a certat iar cu Mourinho, după Manchester – Wolverhampton 1-1

Jucătorul francez a mai fost întrebat dacă totul merge bine la antrenamente. “Nu sunt eu antrenorul, nu pot să spun asta. Evident că ar trebui să arătăm mai mult când jucăm, dar nu pot eu să spun pentru că eu sunt jucător. Asta cred eu, că trebuie să ne mișcăm mai bine în teren.” Declarațiile francezului ar putea duce la adâncirea prăpastiei dintre el și Jose Mourinho, conflictul fiind deja de notorietate. Un semnal de alarmă e tras de selecționerul Franței, Didier Deschamps, care îl sfătuiește pe Mourinho să aibă încredere în Pogba dacă vrea să aibă succes la Manchester United.

Tags: