Sporturi

Ea este femeia în roșu cu care s-a întâlnit Luiza Melencu înainte să dispară! Detaliul care schimbă întreg cazul

22.08.2019 | 12:47
Ea este femeia in rosu cu care sa intalnit Luiza Melencu inainte sa dispara Detaliul care schimba intreg cazul
ADVERTISEMENT

Ea este femeia în roșu cu care s-a întâlnit Luiza Melencu înainte să dispară! Astfel, misteriosul personaj, ultimul, practic care a văzut-o pe Luiza în viață a fost identificat. Acum, aceasta va fi audiată de procurori. ”Femeia în roșu”, așa cum i s-a spus în presă, a apărut, alături de Luiza Melencu, pe camerele de supraveghere chiar în ziua dispariției Luizei, o zi pe care oamenii legii încearcă din răsputeri să o refacă.

Ea este femeia în roșu cu care s-a întâlnit Luiza Melencu înainte să dispară!

Anchetatorii vor încerca acum să obțină de la ea și alte informații care să ajute în desfășurarea anchetei, și, de ce nu, să ducă mai aproape de rezolvarea cazului. Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, spune că nu poate oferi toate detaliile, ancheta aflându-se în plină desfășurare. “Am insistat și noi, oficial, nu numai la televiziuni, și se merge și pe această pistă, dar nu pot să vă dau detalii pentru că ține de desfășurarea anchetei.

ADVERTISEMENT

Se vor lămuri toate aspectele și tot ce poate să aibă legătură cu răpirea fetelor”, a spus avocatul. Între timp și mama Luizei le-a solicitat autorităților să o audieze cât mai repede posibil pe această femeie. “Rog în regim de urgență, vreau să văd cine e femeia, cred că are legătură cu Dincă. Cer autorităţi să fie identificată acea femeie. Eu am cerut și domnul procuror Vasilescu, dânsul mi-a zis că nu poate, că e o femeie oarecare.

Ea este femeia în roșu cu care s-a întâlnit Luiza Melencu înainte să dispară! Femeie
Momentul în care Luiza Melencu se întâlnește cu femeia în roșu. Sursa foto – facebook

Detaliul care schimbă întreg cazul

Rog autorităţile, cer în regim de urgență, vreau să văd cine e acea doamnă. Trebuie să o căutam pe această doamnă. Mie mi se pare dubios și mă gândesc că femeia aia i-a dat un pont domnului Dincă“, a declarat mama Luizei. Nemulțumit de felul în care se desfășoară ancheta, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a afirmat că deocamdată nu există nicio probă care să ateste că cele două sunt moarte: „Mâine (joi, n.red) voi depune o sesizare la Biroul Interpol România și Europol pentru că din punctul meu de vedere, lucrurile se complică. Și în cazul Alexandrei și în cazul Luizei, nu există niciun fel de căutare a acestor persoane.

ADVERTISEMENT

Nu avem probă indubitabilă față de niciuna dintre ele, cu atât mai puțin în cazul domnișoarei Melencu. Nu există nici măcar probele ADN pe care INML spune că le reia. Dacă nu există, ești obligat în acea perioadă să cauți persoana”, a mai spus jurnalistul.