Editoriale

Bursucul bosumflat

Primul meci al lui Dan Petrescu pe banca ASA-ului a fost o banală remiză fără goluri cu locul 9 din Austria, Admira Wacker. Pentru cei mai puţin cunoscători, trebuie spus că locul din 9 din...
26.06.2015 | 15:00
Bursucul bosumflat

Primul meci al lui Dan Petrescu pe banca ASA-ului a fost o banală remiză fără goluri cu locul 9 din Austria, Admira Wacker. Pentru cei mai puţin cunoscători, trebuie spus că locul din 9 din Bundesliga austriacă este prima echipă peste linia retrogradării, campionatul avînd 10 formaţii.

Petrescu crea senzaţia că vrea să fie prietenos şi apropiat de ziariştii, dar fierbea cu adevărat la finele întîlnirii. Şi nu pentru că nu a reuşit să bată nişte austrieci de duzină, ci pentru modul în care-i arată echipa cu două săptămîni înainte de primul meci oficial, Supercupa cu Steaua.

Apropo de Steaua şi de austrieci. Să iei 3 goluri în primele 10 minute de la Klagenfurt, o formaţie abia promovată în liga secundă austriacă, frizează penibilul. Nici nu mai contează ce s-a întîmplat ulterior, că s-a terminat 5-4, dar hat-trick-ul lui Klagenfurt în 10 minute, cînd îi ai în teren pe Varela, Papp, Muniru, Toşca, ca să vorbim doar de apărare, dă impresia unei neseriozităţi crase pe care Rădoi, abia ajuns în cantonament după rezolvarea problemelor financiare ale jucătorilor, trebuie s-o îndrepte rapid.

Toţi vin cu placa meciurilor amicale la care nu contează rezultatele. Ca să fim corecţi, nu prea contează. Contează ce urmăreşte fiecare antrenor. Şi aici ne întoarcem la Petrescu. Dan simte că timpul-l frige. „E incredibil de scurt!”, dezvoltă Petrescu şi la asta se adaugă problemele cu unele transferuri, problemele cu întîrzierile lui Ndoye sau negocierile pe picior cu unul ca Hora, proaspăt căsătorit şi dispus, momentan, doar la săptămîni de miere după ce a semnat contractul vieţii. Şi acestea nu ar fi singurele bătăi de cap pentru Petrescu.

După ce că nu are suficienţi jucători, se mai găsesc alţii ca bulgarul Ognianov, prezentat zilele trecute, care dispare de la echipă pe motiv că vrea înapoi la Plovdiv. Cică nu ar fi liber de contract cum s-a lăudat (varianta de culise) sau are probleme cu nevasta (varianta lui Mara).

Deci probleme sînt. O scurtă paranteză la Ndoye. La cum îl ştim şi pe el, şi pe Dan Petrescu, cei doi nu au ce căuta în acelaşi vestiar. Doar nu l-o domestici Bursucul pe Ousmane la vîrsta pensionării! Cum la fel cred că a fost situaţia şi lui Zicu, care a fugit cît a văzut cu ochii cînd a auzit că vine „zbirul”. N-o sta Ianis să-l frece Petrescu de să-i sară inima cînd poate să mai sară coarda un an la Timişoara, unde toţi îi pupă tălpile.

Dan Petrescu e genul care se bosumflă cînd ţi-e lumea mai dragă. Are „piticii” lui, e un perfecţionist, dar în momentul cînd simte că treaba nu merge rupe pisica în două. Iar dacă în momentul acela se întîmplă să-i sune vreun telefon cu număr de Rusia şi multe zerouri în coadă, e foarte posibil să lase toţi elefanţii la Tîrgu Mureş şi să plece. Cu Mara cu tot. C-aşa e clauza în contract…