Sclavii propriilor slăbiciuni

Libertatea are un preţ. Pe care sportivii români nu sînt dornici să îl plătească decît atunci cînd le serveşte propriul interes. Şi am observat, în decurs de cîteva zile, că există mulţi „sclavi” închipuiţi. Nicolae Vasile, Lucian Bute sau Alex Chipciu.

Totul a început cu o declaraţie extrem de agresivă a unui puşti care n-a demonstrat la Rapid nici că merită să intre în vestiarul giuleştean. „Sîntem trataţi ca nişte sclavi”, s-a plîns fotbalistul. Motivele există. Nu e plătit de cîteva luni de „baronul mititeilor”. Doar că puştiul tupeist uită două lucruri esenţiale: Rapidul e o stare de spirit pentru care problemele financiare ar trebui să treacă în plan secund şi faptul că el nu ar fi prins nici măcar un loc în tocul uşii, de unde să se uite la fotbaliştii adevăraţi, dacă în Giuleşti ar fi curs doar lapte şi miere. Vasile e „sclavul” propriei vîrste, dar probabil că ăsta e farmecul vieţii.

Ar fi apoi Lucian Bute. Campionul. Atît de puternic cu boxeurii slabi şi atît de firav cu cei puternci. Omul pentru viaţa căruia ne-am temut, la propriu, în meciul cu Froch şi cel pe care l-am compătimit în lupta cu Pascal. Acum, cînd valoarea îi este pusă mai mult ca oricînd la îndoială, dinspre Bute şi apropiaţii lui (binevoitorii ăia care împart un milion din cele două de dolari cît a fost bursa la disputa cu Pascal) „alunecă” lin spre presă informaţii despre problemele fizice ale sportivului. Ba nu a fost refăcut, ba ar fi suferit o semi-pareză. Lucruri care pot fi cît se poate de adevărate, dar care NU MAI CONTEAZĂ acum. Bute trebuie să accepte criticile şi, mai ales, că nu mai este loc pentru o altă ruşine. Dacă va continua să fie „sclavul” unei măreţii supraevaluate şi a unor burse tentante, la final, cînd vom trage linie, vom spune că nu a fost un campion, ci a fost „cam pion” al altora.

Tot un campion este şi Alex Chipciu. Un fotbalist cu calităţi extraordinare, ţinut pe loc de o accidentare gravă. După amicalul cu Baku, Chipciu i-a certat pe ziariştii care l-au criticat în ultimul timp. Stelistul nu înţelege libertatea presei, aceeaşi care l-a ridicat de multe ori în slăvi. Stelistul ar prefera să fie minţit. Şi-ar dori ca presa să vadă în el acelaşi jucător sclipitor, deşi acum prestaţiile sale sînt mai degrabă întunecate. Chipciu ar vrea să i se spună că e la fel de rapid, deşi nu a mai intrat în ultima treaptă de viteză de mult timp. „Sclav” al unor amintiri frumoase nu foarte îndepărtate, cînd fundaşii Ajaxului se uitau după el ca după TGV, mijlocaşul alege cea mai proastă metodă de a răspunde „nenorociţilor” de jurnalişti: vorbeşte mai mult în afara terenului. Dar asta este libertatea lui şi eu, unul, i-o respect!