News

Elevii care nu încep şcoala pe 9 septembrie. Motivul pentru care vor mai sta acasă o săptămână

08.09.2019 | 21:39
Elevii care nu incep scoala pe 9 septembrie Motivul pentru care vor mai sta acasa o saptamana

Elevii care nu încep şcoala pe 9 septembrie! Clopoțelul sună din nou pe data de 9 septembrie, însă nu pentru toți elevii, deoarece multe școli din țară au amânat începerea noului an școlar cu o săptămână sau chiar două! Motivul este unul pur românesc: școlile unde ar trebui să vină de luni elevii sunt un adevărat șantier.

Elevii care nu încep şcoala pe 9 septembrie

Șantiere se regăsesc și în București, nu doar în țară. Trei grădiniţe din Capitală au amânat cu o săptămână sau două primirea copiilor, pentru că muncitorii care fac reparaţii sunt încă departe să termine treaba. Alţi 1.200 de şcolari din Capitală vor învăţa în trei schimburi, cu şantier la parterul clădirii.

La Școala 150 din cartierul Cotroceni, renovarea e gata la primul etaj şi la cel de-al doilea, nu şi la parter. Așadar, 1.200 de şcolari vor învăţa în trei schimburi în loc de două. Șantierul lovește puternic în stidiul elevilor, deoarece orele de clasă s-au scurtat: doar 30 de minute la ciclul primar şi 35 la gimnaziu, cu pauze de 5 minute.

Elevii care nu încep şcoala pe 9 septembrie
Elevii care nu încep şcoala pe 9 septembrie. Sursa foto: bunaziuabrasov.ro

Elevii învață într-un șantier aflat în lucru, la o școală din București

Şeful de şantier promite să intre cu echipe de noapte, însă se pare că ideea i-a venit acum, la începutul anului școlar. Mai mult, părinții elevilor nu știau nimic despre șantierul de la școală. „Trei schimburi în loc de două… Nu, nu ştiam”, a declarat un părinte pentru știrileprotv.ro.

Conducerea școlii speră să nu aibă loc vreun accident, ținând cont că micuții învață lângă un șantier în lucru! „Noi ne-am dori să nu se întâmple asta, pentru că în ciuda eforturilor de a delimita zonele de lucrări, Doamne fereşte să se întâmple vreun incident în care să fie implicat un copil”, a declarat pentru știrileprotv.ro Ioana Mihaela Neacșu, inspector școlar general.

Mai mult de-atât, din 28.000 de clădiri școlare, 4000 nu au aviz de securitate la incendiu, iar două mii de şcoli şi grădiniţe nu au nici măcar aviz sanitar.

Tags: