News

Elevii din aceste două județe intră de luni în vacanță. Când vor reveni la ore

Pentru prima dată, vacanța inter-semestrială a elevilor a rămas la latitudinea inspectoratelor școlare, săptămâna viitoare fiind liberă pentru elevii din Ilfov și Suceava
04.02.2023 | 17:25
Elevii din aceste doua judete intra de luni in vacanta Cand vor reveni la ore
Elevii intră în perioada vacanțelor. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Vacanța dintre cele două semestre a fost lăsată al latitudinea inspectoratelor școlare, care au putut să-și aleagă săptămâna de vacanță în perioada 6-26 februarie.

Județele unde copiii intră în vacanță

Pentru prima oară în istorie, perioada vacanței inter-semestrială a fost lăsată la latitudinea inspectoratelor județele, după ce prin Ordinul de Ministru nr. 3.505/31.03.2022 privind structura anului școlar 2022-2023, inspectoratele au putut să-și aleagă perioada de vacanță în perioada 6-26 februarie.

ADVERTISEMENT

Astfel, elevi din județele Ilfov și Suceava ar urma să aibă zile libere de luni, 6 februarie, până duminică, 12 februarie. În timp ce aceștia se vor întoarce la orele de curs pe 13 februarie, în săptămâna 13-19 februarie vor intra în vacanță școlarii din județele Argeş, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova.

Cele mai multe județe au ales însă vacanța în ultima săptămână din această lună. Astfel, elevii din Alba, Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Timiș vor intra în vacanță abia în săptămâna 20-26 februarie.

ADVERTISEMENT

Următoarea vacanță a elevilor va începe în data de 7 aprilie, iar programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” vor avea loc în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Care este structura anului școlar 2022-2023

Reamintim că în acest an școlar cursurile au început în data de 5 septembrie 2022, și s-au desfășurat până în data de 21 octombrie, cu o primă vacanță în săptămâna 22-30 octombrie. A urmat apoi o altă perioadă de cursuri între 31 octombrie și 22 decembrie, și vacanța de sărbători până în data de 8 ianuarie.

ADVERTISEMENT

Din data de 9 ianuarie, școlarii au revenit la cursuri până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz. În această perioadă inspectoratele județene au avut decizia privind vacanța inter-semestrială de o săptămână.

După această vacanță elevii sunt așteptați la cursuri până în data de 7 aprilie 2023, atunci când vor intra în vacanță până la data de 18 aprilie. Din 19 aprilie vor urma cursuri până la data de 16 iunie, dată de la care elevii vor intra în vacanța de vară.

ADVERTISEMENT

Elevii români au astfel circa 120 de zile de vacanță, un număr considerat mult prea ridicat comparativ cu sistemele de învățământ din Europa, existând presiunea pentru modificarea structurii anului școlar astfel încât numărul zilelor de vacanță să fie redus.

ADVERTISEMENT