Fotbal international

Erik ten Hag, discurs impecabil după victoria cu Tottenham! “Hai să fim sinceri, încă nu avem nimic”

01.05.2019 | 08:51
Erik ten Hag discurs impecabil dupa victoria cu Tottenham Hai sa fim sinceri inca nu avem nimic

Antrenorul olandezilor de la Ajax, Erik ten Hag a lăsat pe toată lumea fără cuvinte la conferința de presă susținută după victoria cu Tottenham! Tehnicianul a afișat un discurs impecabil și a ținut să atragă atenția elevilor săi. Astfel, batavul spune că finala este încă departe, în ciuda unei victorii uriașe obținută chiar în deplasare. Trupa din Amsterdam s-a impus cu 1-0 împotriva englezilor, Donny van de Beek fiind autorul singurului gol al întâlnirii.

Erik ten Hag, discurs impecabil după victoria cu Tottenham!

Am jucat foarte bine în prima repriză, chiar am dominat partida. Am reuşit şi un gol frumos, dar după ce Jan Vertonghen a fost înlocuit cu Moussa Sissoko, Tottenham a venit cu mai multă forţă în teren trebuie să recunoaștem. Am fost buni şi atunci, dar am fost prea neliniştiţi cu mingea. Băieţii au urcat incredibil de mult ceea ce ne-a costat destul de multă forţă.

Puteam să facem mai mult pentru că am avut spaţiu, lăsat de apărarea lor. Dar, hai să fim sinceri, aceasta a fost o evoluţie foarte bună. Cu toate acestea, noi încă nu avem nimic, suntem la jumătatea drumului. Trebuie să fim şi mai buni săptămâna viitoare pentru a ajunge într-adevăr în finală. Deocamdată partida nu este jucată, nicidecum“, a declarat Erik ten Hag

Erik ten Hag, discurs impecabil după victoria cu Tottenham! Ten Hag
Erik ten Hag este la un pas de finala UEFA Champions League

Traseu impecabil pentru Ajax

De remarcat că Ajax Amsterdam a ajuns aproape de finala UEFA Champions League după ce le-a eliminat, în optimile și sferturile competiţiei, pe două dintre favoritele la câştigarea trofeului, Real Madrid şi Juventus. De fiecare dată elevii lui Erik ten Hag au afișat un fotbal dezinvolt care a încântat pe toată lumea. Galacticii n-au avut nicio șansă, în timp ce campioana din Serie A s-a recunoscut scoasă din joc în urma returului.

Locul în finala Ligii Campionilor se decide însă pe data de 8 mai atunci când va avea loc manșa a doua a partidei cu Tottenham. Partida se va desfășura pe “Johan Cruijff Arena”, terenul lăncierilor.

  • 49 de ani are Erik ten Hag, antrenorul olandezilor de la Ajax Amsterdam