Fotbal international

Performanță istorică la CM U20! Erling Haland a înscris nouă goluri într-un meci! Cât s-a terminat Norvegia – Honduras

30.05.2019 | 22:38
Performanta istorica la CM U20 Erling Haland a inscris noua goluri intrun meci Cat sa terminat Norvegia  Honduras

În această perioadă are loc Campionatul Mondial de fotbal U20, iar atenția tuturor microbiștilor se îndreaptă către duelul Norvegia – Honduras, care va rămâne definitiv în istoria acestei competiții. 

Erling Haland a înscris nouă goluri într-un meci!

Nordicii au câștigat cu un neverosimil scor de 12-0, însă nu doar rezultatul șochează, ci mai ales lista marcatorilor. Erling Haland, jucătorul lui Red Bull Salzburg, a marcat de unul singur nouă goluri în acest duel, în minutele 7, 30, 36, 46, 50, 67, 82, 88 și 90.  Interesant este că norvegienii au transformat în gol aproape fiecare șut pe poartă pe care l-au avut (12 din 16), în condițiile în care cei din Honduras au evoluat cu un om în minus din minutul 57, iar spre finalul meciului au avut chiar doi eliminați.

Înaintea acestui joc, ambele echipe aveau câte două înfrângeri în grupa din care mai fac parte Uruguay și Noua Zeelandă. Atât Norvegia, cât și Honduras au fost eliminate de la Campionatul Mondial U20. În fazele eliminatorii merge mai departe și cea mai bună echipă clasată pe locul 3, doar că Norvegia nu a putut depăși alte formații din celelalte grupe, care au acumulat mai multe puncte.

Erling Haland este un atacant în vârstă de 18 ani și 1,91 metri care s-a transferat în acest an în Austria, la RB Salzburg. A evoluat în doar două meciuri din campionatul Austriei în actuala stagiune, însă a reușit să marcheze un gol.

A avut un an 2018 excelent cu Molde, ieșind golgheterul echipei, cu 16 goluri înscrise în 30 de meciuri și fiind desemnat tânărul jucător al anului în campionatul Norvegiei.

Povestea sa este una interesantă, fiind născut și crescut în Anglia, în Leeds. S-a întors însă acasă și a debutat în fotbalul profesionist în 2016 la Bryne.

Cota sa de piață este deja de cinci milioane de euro și are toate șansele să fie vândut în viitor pe o sumă încă și mai mare, așa cum obișnuiește să facă RB Salzburg în ultima vreme.