News

Eugen Nicolicea a dezvăluit cum a absolvit, de fapt, Dreptul. Ce spune propunerea PSD pentru Justiție despre CV-ul său

23.04.2019 | 12:53
Eugen Nicolicea a dezvaluit cum a absolvit de fapt Dreptul Ce spune propunerea PSD pentru Justitie despre CVul sau

Eugen Nicolicea, propunerea PSD pentru schimbarea profesorului Tudorel Toader de la conducerea Ministerului Justiției, a răbufnit, după ce toată lumea spune că propunerea PSD va fi respinsă de președintele Klaus Iohannis. Mai mult, Nicolicea a ales să vorbească și desrpe cum a terminat, de fapt, Dreptul!

Eugen Nicolicea și-a prezentat CV-ul, sătul să fie denigrat

Eugen Nicolicea spune într-un comunicat publicat pe site-ul Camerei Deputaților că „în ultimele zile au apărut tot felul de informaţii denigratoare la adresa mea, care mai de care mai exagerate, negative sau chiar falsuri grosolane, preluate şi rostogolite în fel şi chip”.

Nicolicea a reamintit tuturor experiența sa vstă, care îl recomandă pentru funcția de ministru al Justiției. „Sunt unul dintre cei mai vechi membri ai Parlamentului României. De peste 26 de ani, am participat la elaborarea celor mai relevante legi ale Forului Legislativ. Cunosc majoritatea legilor importante în litera şi spiritulul lor.

Eugen Nicolicea a spus ca el cunoaste majoritatea legilor importante

”Cunosc majoritatea legilor importante în litera şi spiritulul lor”

În lunga experienţă în Legislativ, am făcut parte din comisiile pentru revizuirea Constituţiei României, iar de aici şi insistenţa pe care o manifest de fiecare data pentru respectarea Constituţiei României”, adaugă deputatul PSD.

El mai spunje că „mai mult de 10 ani am fost membru şi am condus una dintre cele mai importante comisii permanente, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor”.

„Am fost chestor, secretar şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în mai multe legislaturi şi în diverse componenţe politice ale majorităţii parlamentare, preşedinte al Comisiei pentru regulament, membru al Comisiei speciale pentru elaborarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (atât în 2007, cât şi în prezent) şi al mai multor comisii de anchetă. De asemenea, am fost ministru şi am ocupat o funcţie în administraţia publică locală, cunosc atât problemele cu care se confruntă administraţia publică locală, cât şi cea centrală”, mai susține deputatul.

„A susţine că o vechime de aproape 27 de ani în Parlamentul României nu înseamnă şi experienţă juridică, înseamnă să fii rău intenţionat sau de o calitate intelectuală îndoielnică, fără a mai pune în discuţie lipsa de respect faţă de cea mai importantă instituţie a democraţiei”, mai arată el în comunicat.

„Iar în ceea ce priveşte facultatea de drept, sau alfel spus, “marele secret al lui Nicolicea”, de fapt, nu era niciun secret. Cei care s-au interesat, au primit imediat informaţiile solicitate de la Universitatea Spiru Haret, inclusiv că am absolvit cu nota 10 la examenul de licenţă. Ca orice deontologi în stare pură, din decembrie 2017 şi până în prezent nu au catadicsit să furnizeze măcar şi această informaţie. Din păcate, nici de această data nu au lăsat datele oficiale să strice un subiect atât de “senzaţional”, mai susține Nicolicea.