Fotbal intern

Everybody loves Gigi! Toată lumea îl iubește pe Becali!

10.05.2018 | 19:02
Everybody loves Gigi Toata lumea il iubeste pe Becali

Everybody loves Gigi Becali! Cinefilii îşi aduc, probabil, aminte de un serial de comedie din anii ’90, intitulat „Everybody loves Raymond” (Toată lumea îl iubeşte pe Raymond). Titlul era ironic, pentru că atât de „adoratul” Raymond păţea numai belele din partea celor din anturajul său. Situaţia pare să i se potrivească de minune lui Gigi Becali, după ultimele declaraţii făcute de Mitică Dragomir, care vorbea despre un complot îndreptat împotriva finanţatorului de la FCSB chiar de către… jucătorii săi! Şi dacă suntem adepţii teoriei conspiraţiei, lucrurile nu se opresc aici…

…Suspiciosul Mitică Dragomir

În meciul de la Iaşi, FCSB a avut o singură ocazie, prin Bălaşa. Golul gazdelor, marcat de Cristea, a aşezat doar bomboana pe o colivă fiartă îndelung de prestaţiile jalnice ale unei echipe care a jucat infernal de prost. Uns cu toate alifiile, fostul preşedinte al Ligii, Dumitru Dragomir, a declarat, la Pro X, că se teme de o conspiraţie a jucătorilor, care ar fi jucat slab tocmai pentru a-l pedepsi pe patron. „Mă tem că la Iaşi a fost ceva de rupt gâtul. Nu pe Dică l-au vizat, săracul nu are nicio contribuţie la treaba asta. Pe Gigi au vrut să-l ardă! Trebuie să ştii cum să te comporţi cu jucătorul, nu trebuie să stai doar cu biciul pe el. Trebuie să ştii să te apropii de el, să-i oferi toate condiţiile şi el atunci te urmează. Cu educaţia câştigi mult mai mult decât cu banii! Dacă ai o strategie şi ai minte, nu există să nu-i ţii aproape. Să alerge până mor! Dumnezeule, unul nu făcea pressing sau marcaj! Puneţi pe cineva să numere kilometrii alergaţi la meciul ăsta! Trece cineva de opt kilometri? La noi, în limbaj fotbalistic, ăştia se numesc «coarde»”, a spus Mitică.

Sigur, în mod firesc şi într-o ţară civilizată, un asemenea scenariu, în care fotbaliştii îi dau la gioale patronului (care, întâmplător, îi plăteşte regeşte faţă de ce se întâmplă la celelalte cluburi din Liga 1) şi mai ales renunţă, ca ştiţi voi cine, la mal, să mai lupte pentru titlu, ar fi aberant. Numai că, pe teritoriul în care există o tradiţie ancestrală în asasinarea domnitorilor, în spaţiul în care nenea Iancu a inventat celebra replică „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!”, totul e posibil. Ba chiar plauzibil. Dar să mergem mai departe…

Everybody loves Gigi Becali! Haţegan şi eliminarea lui Pintilii

După partida CFR – FCSB 1-1, Ion Crăciunescu a criticat dur arbitrajul lui Ovidiu Haţegan: „Au existat momente de dezechilibru, cauzate de unele decizii de nejustificat ale lui Haţegan. La un moment dat Steaua avea un avantaj de un om în plus, dar arbitrul l-a dat afară nejustificat pe Pintilii şi s-a făcut 10 contra 10. E drept că şi CFR a avut un penalty, la 1-0, asta după ce primul penalty nu a fost. Dacă se marca atunci, poate se făcea 2-0 şi altul ar fi fost rezultatul final”.

Bun, aici dom’ Nelu a vrut să împace și capra şi varza, dar cert e că meciul a fost un ghiveci de arbitraj. Şi nu a fost singura „delicatesă” de genul acesta de care „roş-albaştrii” s-au plâns în acest sezon. Ca mai toată lumea, dar ei şi clujenii au acuzat cel mai des şi cel mai agresiv prestaţiile „fluieraşilor”. Să zicem că aici lucrurile sunt împărţite, dar…

Gustavo a inventat „penalty-ul pasă la portar”

În finalul recentului meci CFR – CS U Craiova 1-0, „juvetele” de conjunctură Gustavo Di Mauro Vagenin a avut ocazia să egaleze. Dintr-o lovitură de la 11 metri. Brazilianul este unul dintre cei mai tehnici fotbalişti din Liga 1 Betano şi rareori ratează asemenea oportunităţi. Iar dacă le ratează, nu o face, în niciun caz, atât de jenant. Sper că nu mă păcăleşte memoria, dar nu-mi aduc aminte să-l fi văzut pe Gustavo să bată atât de prost un penalty! A tras slab, aproape pe mijlocul porţii şi, cumva, la semi-înălţime. Doamne, iartă-mă, nici la antrenamente nu baţi aşa!

Şi încă un „amănunt”. Lovitura de penalizare trebuia repetată deoarece Camora se afla în careu, lângă Gustavo, în momentul în care brazilianul a executat. Arbitrul Marius Avram şi asistenţii săi au avut, brusc, o problemă cu dioptriile şi totul a rămas cum a picat…

Mărturisesc, fără să dau apă la moară teoriei conspiraţiei despre care vorbeam, că respectiva fază m-a pus pe gânduri.

Aroganţe de final

Aşadar şi prin urmare, episoadele se cam leagă în comedia noastră „Toată lumea îl iubeşte pe Gigi”. Dacă ar fi aşa, logic ar fi să ne întrebăm care sunt motivele. Sigur, pe mulţi îi enervează FCSB. Au un lot de milioane, culeg ce e mai bun pe piaţă, jucătorii câştigă cât roata carului în comparaţie cu majoritatea confraților de la alte echipe, unii oficiali „roş-albaştri” au ieşit la TV cu declaraţii belicoase şi până la urmă, ce s-o mai dăm după cireş, echipa lui Dică joacă (în general) cel mai bun fotbal din Liga 1 Betano. E firesc să vrei să-i pui cu botul pe labe. E urât, însă, s-o faci nesportiv. Dar şi asta are un motiv, poate „mai” plauzibil decât toate celelalte, enumerate mai sus. Cel mai mult deranjează aroganţa discursului lui Becali şi uneori al unora dintre apropiaţii săi. Dar nu cu aceştia din urmă are lumea o problemă, ci cu însuşi Gigi. Gigi, cel care a promis de zeci de ori că nu mai face declaraţii sforăitoare, că nu mai jigneşte şi că nu mai pune botniţă nimănui. Nu s-a prea ţinut de vorbă… Iar dusul cu preşul şi aroganţa se cam plătesc…