Jugurtha Hamroun a plecat de la Steaua Bucureşti în vara anului trecut, după ce Gigi Becali a decis să-l cedeze pe fotbalist în schimbul sumei de 2.000.000 de euro. Deşi are mai bine de un an de când a părăsit România, Jugurtha Hamroun a păstrat o legătură stânsă cu ţara noastră.
FANATIK.RO a aflat că Jugurtha Hamroun, actualul jucător al celor de la Al-Sadd, se iubeşte de o bună perioadă cu o cântăreaţă din România. Mijlocaşul în vârstă de 28 de ani trăieşte o poveste de iubire cu Gianina Radu, o brunetă în vârstă de 24 de ani, iar lucrurile decurg pe un drum serios. Fotbalistul algerian nu a ţinut cont de faptul că Gianina are o fetiţă dintr-o relaţie anterioară şi a decis să îşi dea o şansă. Astfel, Jugurtha Hamroun, fostul jucător al Stelei, a profitat din plin de vacanţa de vară şi a dat o fugă în România pentru a-şi vedea iubita. Cei doi au petrecut câteva zile în Bucureşti, iar apoi au plecat în Mamaia pentru a profita scurta vacanţă a fotbalistului.
Jugurtha Hamroun şi Gianina îşi petrec tot timpul la plajă, în compania fetitei tinerei, iar fotbalistul pare să se bucure de fiecare moment alături de iubita româncă. Mai mult, buneta în vârstă de 24 de ani nu a ezitat să-şi afişeze burtica de gravidă într-un costum de baie sexy de culoare albă.
În perioada petrecută la Steaua Bucureşti, Jugurtha Hamroun nu a punctat doar pe teren, ci şi în afara lui. Mijlocaşul algerian a fost cucerit de viaţa de noapte din Bucureşti, dar şi de frumuseţile din lumea showbizz-ului românesc. În urma escapadelor sale nocturne din Capitală, Hamroun a întâlnit prin cluburile pe care le frecventa o cunoscută brunetă din high-life-ul bucureştean. Adelina Nica i-a căzut cu tronc şi cei doi s-au iubit o perioadă bună de timp. După despărţirea de Adelina, fostul jucător al Stelei a înscris la Denisa Despa, o altă tânără cunoscută în rândul cântăreţilor de muzică de petrecere.
1.500.000 de euro este cota lui Hamroun, conform transfermarkt