Fotbal international

Fanii lui Hapoel Haifa fac scut în jurul lui Gabi Tamaș: „E un exercițiu de PR! Nu a omorât pe nimeni”

07.04.2019 | 17:15
Fanii lui Hapoel Haifa fac scut in jurul lui Gabi Tamas E un exercitiu de PR Nu a omorat pe nimeni

Gabi Tamaș a fost în mijlocul unui scandal de proporții în ultimele săptămâni, după ce a fost prins beat la volan de polițiștii israelieni. Fostul internațional român a fost încarcerat mai multe zile și, imediat după ce a ajuns la locuința sa, Tamaș a fost primit de ultrașii lui Hapoel cu un spectacol pirotehnic. Fanii israelieni au fost taxați de presa locală pentru că susțin un jucător care a comis o infracțiune destul de gravă. Cu toate acestea, suporterii lui Hapoel Haifa susțin că l-au apărat pe Tamaș pentru faptul că a fost tratat abuziv de către poliția.

Fanii lui Hapoel Haifa explică de ce l-au apărat pe Gabi Tamaș

Fanii lui Hapoel Haifa au emis și un comunicat de presă în care explică de ce i-au luat partea fotbalistului: „Există un tribunal care va determina dacă este vinovat și dacă merită pedepsit. Am venit să-l sprijinim pentru că face parte din familia noastră, este unul dintre fiii noștri. Nu susținem fapta, susținem persoana. Într-un stat democratic, pedepsele sunt date de tribunal. Iar Gabriel Tamaș va fi pedepsit potrivit faptelor care vor fi clarificate la tribunal.”

„Gabi nu a rănit pe nimeni, să nu uităm. A comis o infracțiune în trafic, similară cu multe altele în această țară. Avocatul său a prezentat curții 52 de cazuri asemănătoare, în urma cărora cei responsabili nu au fost reținuți nici măcar jumătate din numărul zilelor pe care Tamaș le-a petrecut în detenție. Acest om a fost abuzat brutal, într-un exercitiu de PR”, au mai scris fanii lui Hapoel Haifa.

Gabi Tamaș este unul dintre jucătorii favoriți ai fanilor lui Hapoel Haifa
Gabi Tamaș este unul dintre jucătorii favoriți ai fanilor lui Hapoel Haifa

Suporterii lui Hapoel, reacție dură către presa israeliană: „Nu mai încercați să ne educați”

„Așa că nu mai încercați să ne educați! Nimeni nu susține fapta, dar vom fi aici iar și iar, dacă unul dintre fiii noștri nu are parte de un tratament egal. Nu vom lăsa pe nimeni singur în momentele dificile și vom fi mereu aici pentru cei care ne sunt alături”, se încheie comunicatul celor de la Haifa, potrivit ynet.co.il.

Gabriel Tamaș a fost reținut de poliție după ce a condus cu 205 km/h în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. El avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă. Internaționalul român joacă la Haifa din 2017. În aest sezon el a bifat 23 de partide și a marcat de 2 ori.