Sport

Fază istorică în Muay Thai. Un luptător și-a făcut KO adversarul, apoi arbitrul! Video

28.11.2018 | 16:49
Faza istorica in Muay Thai Un luptator sia facut KO adversarul apoi arbitrul Video

Un luptător de Muay Thai a atras atenția tuturor în această săptămână, după ce a reușit să-și învingă prin KO adversarul, iar apoi a pus la podea involuntar și arbitrul. 

S-a întâmplat în partida Gou Dakui – Super X Sitsontidech, disputată în cadrul circuitului Max Muay Thai.

Un luptător și-a făcut KO adversarul, apoi arbitrul!

Luptătorul chinez Gou Dakui a avut parte de o primă rundă complicată, în care adversarul său l-a dominat autoritar. Totuși, în runda secundă, chinezul a preluat controlul, iar loviturile de pumni puternice pe care i le-a aplicat adversarului și-au făcut efectul.

Arbitrul a intrat între cei doi pentru a opri lupta, însă chiar în momentul în care Dakui se pregătea să trimită și un high-kick către adversarul său. Lovitura nu și-a mai atins ținta propusă, iar chinezul l-a lovit chiar pe arbitru, care a căzut năucit la podea, la fel ca adversarul din Thailanda.

Ambii au avut nevoie de îngirji medicale pentru a-și reveni, iar în final Gou Dakui a fost declarat câștigător de unul dintre arbitrii de rezervă, cel oficial nemaiputând sta în picioare și mergând direct la spital.

Muay Thai este una dintre cele mai răspândite discipline sportive din Asia și își are originea în Thailanda. Este considerată ca fiind cea mai solicitantă disciplină dintre toate care se regăsesc în categoria sporturilor de contact.

Il met K.O. son adversaire et l'arbitre !

Un vrai coup double.

Gepostet von L'EQUIPE am Mittwoch, 28. November 2018