Fotbal intern

FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato! Cum l-a ratat U Craiova pe jucător

05.09.2018 | 15:23
FC Botosani transfer in ultima zi de mercato Cum la ratat U Craiova pe jucator

FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato. Formaţia antrenată de Costel Enache a reuşit să mai bifeze o achiziţie în ultimele ore din perioada de transferuri. Moldovenii l-au achiziţionat pe Răzvan Andronic, fotbalist care a evoluat pentru Şcoala de fotbal “Ardealul”.

Fotbalistul de 18 ani a fost şi pe lista celor de la U Craiova, însă Alexandru Moldovan, patronul Şcolii de fotbal “Ardealul” a decis să-l dea pe jucător la FC Botoşani. “Andronic este cel mai bun produs al şcolii noastre. Acum este peste calitățile lui Maxim pe care acesta le avea atunci când a plecat de la noi. L-a dorit si Mihai Rotaru la Craiova, dar în cele din urmă am optat să îl dăm la Botoşani. Sper să ajungă unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga 1”, a declarat Alexandru Moldovan.

FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato

FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato. Florin Vulturar, impresarul lui Răzvan Andronic, l-a comparat pe tânărul fotbalist cu Dennis Man şi a anunţat că moldovenii ar putea să obţină o sumă bună de pe urma jucătorului. “Răzvan Andronic e un jucător care se aseamănă în joc cu Dennis Man, însă are un fizic mai bun. Dacă o să fie serios şi o să muncească mult o să ajungă sus de tot. În mod sigur FC Botoşani o să obţină pe el o sumă la fel de bună ca cea pe care au obţinut-o de pe urma lui Olimpiu Moruţan”, a precizat Florin Vulturar.

FC Botoşani i-a adus pe Fabbrini şi Karaboue

După meciul FCSB – FC Botoşani 2-2, moldovenii au reuşit să-i transfere pe Diego Fabbrini şi Lossemy Karaboue. Mijlocaşul italian a jucat la la Empoli, Palermo, Watford, Birmingham, Middlesbrough şi Real Oviedo. Italianul are 30 de meciuri şi trei goluri în Serie A, dar şi 12 meciuri în Europa League. De asemenea, are 12 meciuri şi un gol la naţionala de tineret a Italiei şi o selecţie la naţionala de seniori a Italiei, în 2012, într-un amical contra Angliei, în perioada în care evolua la Palermo.

Lossemy Karaboue este un produs al academiei lui Lyon şi a jucat de-a lungul timpului pentru Sedan, Nancy, Troyes, Levadiakos şi Valenciennes. Ajuns la 30 de ani, mijlocaşul ofensiv are peste 100 de meciuri în Ligue 1 şi patru goluri marcate.

Chiricheş şi Maxim au jucat la “Ardealul”

Şcoala de fotbal “Ardealul” i-a dat fotbalului românesc pe Vlad Chiricheş, Alexandru Maxim, Mihai Răduţ sau Vlad Morar. “Cel mai mare talent în şcoală a fost Mihai Răduţ. Locul lui trebuia să fie într-un campionat foarte puternic, dar nu ştiu din ce motive el joacă tot în Liga I. Al doilea jucător a fost Vlăduţ Morar, ca talent nativ şi calităţi, nici nu mai ştiu pe unde e acum. Oricum, nimic nu vine de la sine dacă tu, ca jucător, nu munceşti zi de zi, nu ai grijă la viaţa extrasportivă”, a susţinut Călin Moldovan, unul dintre antrenorii echipei.

FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato
FC Botoşani, transfer în ultima zi de mercato
Tags: