Sport

Legenda Federer! Elveţianul, desemnat sportivul anului în dauna lui CR7

Roger Federer a fost în centrul atenţiei la ediţia din 2018 a premiilor Laureus în seara de marţi, obţinând titlurile de "Sportivul anului" şi "Revenirea anului" la ceremonia de la Monaco.
28.02.2018 | 10:33
Legenda Federer Elvetianul desemnat sportivul anului in dauna lui CR7
ADVERTISEMENT

Într-o ceremonie care a avut loc în Monaco, marele campion elveţian a primit trofeul Laureus, echivalentul premiilor Oscar în sport, pentru cel mai bun sportiv al anului. Roger Federer i-a devansat pe bunul său prieten din circuit, Rafael Nadal, fotbalistul Cristiano Ronaldo, campionul din Formula 1, Lewis Hamilton, ciclistul britanic, Chris Froome şi pe atletul Mohamed Farah. Roger Federer mai doboară un record prin câştigarea celui de-al 5-lea său astfel de titlu, întrecându-l pe Usain Bolt care are în acest moment 4 trofee pentru cel mai bun sportiv al anului. Elveţianul a câştigat această distincţie în 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2018, Roger reprezentând cel mai decorat câştigător din istoria Laureus.

Cei mai buni sportivi ai planetei şi-au dat întâlnire în Monaco, locul în care a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Laureus. “Nu am crezut că voi reveni vreodată la acest nivel. Anul pe care l-am avut a fost altceva, acest trofeu înseamnă totul pentru mine. Revenirile sunt întotdeauna extrem de emoţionante. Anul trecut a fost un vis devenit realitate”, a spus liderul din ATP după ce a primit titlul de cel mai bun sportiv al anului.

ADVERTISEMENT

Roger Federer, o nouă zi, un alt trofeu

Elveţianul în vârstă de 36 de ani a câştigat în 2017 2 turnee de mare şlem: Australian Open şi Wimbledon, după şapte ani fără un astfel de succes. Liderului din ATP i-a fost astfel acordat şi premiul pentru “Revenirea anului”. La acest capitol, Federer i-a devansat pe Justin Gatlin,Valentino Rossi, Sally Pearson, dar şi pe echipele de fotbal FC Barcelona sau Associacao Chapecoense de Futebol.

Serena Williams a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2017, deşi a evoluat într-o singură lună din cele 12. Premiul acordat Serenei Williams este însă pus totuşi sub semnul întrebării, în condiţiile în care americanca s-a retras temporar după ce a câştigat Australian Open în luna ianuarie. Totuşi, se pare că organizatorii au decis să-i acorde mai mult un semn al recunoştinţei pentru întreaga carieră decât pentru rezultatele de anul trecut. Americanca a primit acest premiu pentru a patra oară în carieră.

ADVERTISEMENT