Fernandinho e nefericit la City şi vrea înapoi la Lucescu

Unul dintre cei mai importanţi jucători din echipa din ultimii ani de la Şahtior Doneţk a fost mijlocaşul la închidere, brazilianul Fernandinho. Mircea Lucescu a fost foarte mulţumit de aportul...
09.10.2013 | 13:08
Fernandinho e nefericit la City si vrea inapoi la Lucescu

Unul dintre cei mai importanţi jucători din echipa din ultimii ani de la Şahtior Doneţk a fost mijlocaşul la închidere, brazilianul Fernandinho. Mircea Lucescu a fost foarte mulţumit de aportul pe care l-a avut Fernandinho în echipa sa, cu numărul şapte în faţa fundaşilor centrali Şahtior fiiind mult mai greu de depăşit în propria jumătate de teren. Asta ca să nu mai amintim de aportul lui Fernandinho şi în jumătatea adversă, el fiind supranumit de fani şi ”Şubler” ca urmare a paselor sale în adîncime de o precizie extraordinară. În această vară Fernandinho a făcut pasul cel mare spre unul dintre cele mai galonate şi puternice campionate de pec continent, Premier League, luînd drumul spre Manchester City, iar Şahtior a băgat în conturi pentru acest transfer 40 de milioane de euro.

Jucătorul plînge după perioada petrecută în Ucraina

Toate bune şi frumoase la prima vedere, City s-a ales cu un mijlocaş de superclasă lîngă deja excelentul Yaya Toure, Doneţkul a luat o grămadă de bani. Numai că lucrurile nu stau deloc pe roz. Englezii sunt nemulţumiţi, au dat o căruţă de bani pentru un fotbalist care întîrzie să se integreze în sistemul de joc gîndit de Manuele Pellegrini. Fernandinho strigă disperat la rîndul lui că nu poate să se adapteze şi explică din ce cauză. ”La Şahtior am fost o colonie de brazilieni. Eram mulţi şi acomodarea s-a făcut foarte uşor, un mare merit avîndu-l antrenorul Mircea Lucescu, acesta ştiind cum să creeze o adevărată familie între brazilieni şi restul jucătorilor din lot. La City sunt singurul brazilian şi de vorbit vorbesc prost limba engleză, ceea ce îmi crează mari greutăţi la antrenamente şi la meciuri să înţeleg ce spune antrenorul şi ce îmi spun coechipierii. E foarte greu fără să nu ai măcar un compatriot în lot.”. Din această cauză Fernandinho a intrat şi în colimatorul suporterilor, care nu agrează deloc faptul că Fernandinho îşi petrece timpul prin Manchester în compania lui Rafael şi Anderson, brazilienii de la marele rival United. Fernandinho recunoaşte că ar fi fericit să se poată întoarce la Doneţk, acolo unde s-a simţit excelent. Numai că acest lucru nu s-ar putea discuta decît la finalul acestui sezon, în cel mai bun caz.