Fotbal international

Toleranţă zero pentru rasism! Vezi ce pedeapsă va dicta FIFA pentru orice act de rasism

12.07.2019 | 11:34
rasismul va fi aspru pedepsit. Un sportiv vinovat de aşa ceva va primi zece etape suspendare

S-a vorbit mult şi în ultima perioadă despre faptul că în sport continuă să existe destule manifestări rasiste sau cu tentă xenofobică, atât între sportivi, dar, mai ales, venite din partea celor care iau loc în tribune, adică a suporterilor. Au fost şi situaţii când sportivii au vrut sau chiar au ieşit de pe teren, nemaisuportând scandările la adresa culorii pielii lor sau a orientărilor sexuale.

FIFA, măsuri dure împotriva rasismului şi xenofobiei în fotbal

Sătulă de aceste manifestări FIFA s-a decis să pună piciorul în prag şi să ia măsuri dure la adresa oricui va mai adopta aceste atitudini rasiste sau xenofobe. Pedepsele pregătite de forul mondial sunt extrem de dure şi au menirea de a descuraja pe cei care au asemenea obicieuri, ştiind că vor fi sancţionaţi dur. FIFA ştie că nu are cum să pună capăt acestui flagel din sport fără a trece la fapte şi nici nu aşteaptă rezultate imediate spectaculoase, ci abia după cineva va greşi şi va plăti cu vârf şi îndesat, pentru că numai exemplele înfricoşează şi mai stopează producerea altor manifestări similare.

Forul mondial va pedepsi cluburile acolo unde vinovaţii provin din tribună, dar în acest caz sancţiunile nu au cum să depăşească aspectul pecuniar prin amenzi consistente, mult mai mari decât în prezent, sau să ducă la două forme de pedeapsă: închiderea unui colţ al stadionului, de unde au provenit manifestările rasiste sau xenofobe sau suspendarea pe una sau mai multe etape a terenului propriu, lovitură care afectează şi financiar clubul cu pricina.

rasism. FIFA a înăsprit pedepsele pentru rasism şi xenofobie

Se vor însăpri sancţiunile şi pentru dopaj sau meciuri trucate la pariuri

Pentru sportivii care se fac vinovaţi de aceste abateri în raport cu adversarii lor FIFA le-a pregătit un cadou cu totul special. Nu mai puţin de zece meciuri va fi suspendat sportivul care a comis un act de rasism sau de xenofobie, o măsură care va limita drastic, dacă nu va opri de tot astfel de reacţii jignitoare din partea unui sportiv către altul.

FIFA promite înăsprirea pedepselor inclusiv pentru sportivii găsiţi pozitiv la testele antidoping şi toleranţă sub zero sportivilor, antrenorilor, oficialilor unui club care au fost depistaţi fie că joacă, fie că încercau să facă acest lucru, la casele de pariuri, ei neavând voi nu doar să nu joace pe echipa lor, ci ma lodul general.

Tags: