Fotbal intern

Gardoș a explicat de ce a semnat cu Poli Iași: „Puteam să rămân la Craiova. Îmi luam salariul și păcăleam fotbalul”

17.01.2019 | 22:25
Gardos a explicat de ce a semnat cu Poli Iasi Puteam sa raman la Craiova Imi luam salariul si pacaleam fotbalul

Florin Gardoș va evolua sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon la Poli Iași. Fundașul care a evoluat la Southampton în Premier League spune că a luat această decizie pentru a continua să joace.

Gardoș crede că la Craiova nu ar mai fi avut nicio șansă de a evolua cu Devia Mangia pe banca tehnică, antrenor cu care a avut un conflict personal în prima parte a sezonului. Gardoș a fost integralist în primele patru meciuri oficiale ale sezonului – Supercupa cu CFR Cluj și primele trei etape din campionat – însă apoi a pierdut complet echipa.

Gardoș a explicat de ce a semnat cu Poli Iași

”Bineînţeles că meritam mai multe şanse. Asta a fost, am plecat. Dacă aveam 33-34 de ani stăteam acolo, că era ok. Îmi luam salariul şi păcăleam fotbalul.  Dar vreau să mai joc, vreau să mai joc şi vreau să îmi revin, pentru că eu încă mai cred în mine.

Oamenii mi-au spus că mă doresc, chiar şi antrenorul, şi pe urmă nu ştiu de ce s-a întâmplat.  Eu discutasem una şi se întâmplase alta. Aşa că am preferat să plec. Şi-au dorit şi în vară să rămân, că altfel nu rămâneam, e clar. Şi asta m-a deranjat

Domnul Mangia a avut decenţa de a vorbi frumos despre mine. Chiar dacă am avut la un moment dat un conflict, nu a vorbit în presă şi am apreciat lucrul ăsta. Aşa e fotbalul, uneori te înţelegi, altădată nu te mai înţelegi, până la urmă fiecare decide şi face ce vrea, ce consideră că e mai bine pentru el”  – a spus Florin Gardoș.

Florin Gardos a evoluat în Premier League la Southampton
Florin Gardos a evoluat în Premier League la Southampton

Situație complicată la Poli Iași

Moldovenii nu stau rău la nivel sportiv, păstrând în continuare șanse la accederea în play-off, însă au mari probleme la nivelul conducerii. Horia Sabo, managerul clubului, nu mai este dorit de ceilalți membri, însă îndepărtarea sa nu este tocmai simplă, iar cele două părți vor ajunge în instanță.

Cele mai bune ponturi pariuri din Liga 1 sunt întotdeauna pe betmag.ro. Campionatul revine în prima săptămână din luna februarie.