News

George Copos a părăsit domiciliul conjugal. S-a mutat cu amanta!

La doi ani şi jumătate după eliberarea din închisoare, fostul patron al Rapidului, George Copos, a luat o decizie incredibilă pentru familia sa.
26.02.2018 | 21:03
George Copos a parasit domiciliul conjugal Sa mutat cu amanta

La prima vedere, fostul patron al Rapidului, George Copos, pare un tip echilibrat. Surprinzător, însă, ne demonstrează că trăieşte la extrem. Eliberat din închisoare, după condamnarea din „Dosarul Transferurilor”, fostul patron al Rapidului poza într-un tip cu o viaţă de familie exemplară, mai ales că experienţa închisorii îl traumatizase. Însă, lucrurile par să stea diferit…

La 7 aprilie 2015, omul de afaceri se întorcea acasă, după ce Tribunalul Bucureşti admitea contestaţia în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 5, prin care, iniţial, propunerea de eliberare condiţionată fusese respinsă. Aşadar, înapoi la familia care l-a susţinut… necondiţionat, pentru că, în perioada de detenţie, afacerile lui Copos au fost gestionate de soţia sa, Cristiana şi de fiica lor, Alexandra.

În culmea fericirii, doamna Cristiana Copos, care i-a alinat suferinţa în toată această perioadă, a declarat imediat: „N-am putut să ajung chiar eu să-l aduc acasă, pentru că am vrut să-i pregătesc ceva ce îi place foarte mult. I-am trimis o maşină şi l-am aşteptat acasă cu supă de pui!”. Totul părea să urce pe panta normalităţii.

De la supa de pui a soţiei, la atacuri de panică în casa lui Sichitiu

Mai mult, FANATIK.RO v-a informat în exclusivitate că, după eliberare, Copos afişa un comportament deviant. Apropiaţii săi mărturiseau că îi căzuse dantura, arăta precum un bătrânel, era obosit fizic şi psihic. Îşi restrânsese la maxim cercul de prieteni şi şoca pe toată lumea, cu reacţii precum cea avută în casa lui Grigore Sichitiu, unde se plânsese că… tavanul e prea jos, că se sufocă şi că vrea la aer.

Înapoi la ultima iubire?!

Chiar şi în perioada aceea cumplită, Cristiana Copos i-a rămas alături, iar în vila familiei, aflată nu departe de cartierul Dorobanţi, într-o zonă selectă, la doar câteva străzi de parcul Floreasca, păreau să domnească liniştea şi armonia. Numai că, vorba românului, „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Potrivit informaţiilor noastre, încă din septembrie 2017, George Copos a dispărut de acasă, fără urmă! Familia nu a recunoscut incidentul, dar lucrurile par să nu se încheie aici. Încă de acum 10 ani, presa publica amănunte despre relaţia omului de afaceri cu Elena Stoica (28 de ani), la vremea aceea secretară la hotelul Crowne Plaza, care este în proprietatea lui Copos. Tânăra locuia într-un apartament de lux din Cartierul Francez, despre care se spunea că i-ar aparţine tot lui George.

S-a speculat pe marginea faptului că, din salariul său, Elena nu şi-ar permite casa şi un automobil de lux, unde mai pui că George o vizita des. Cu un fes îndesat pe cap şi cu gulerul ridicat, urca până la etajul 2 şi zăbovea în jur de două-trei ore. Doamna Copos şi-a apărat soţul, într-o intervenţie televizată, numai că, la trei ani distanţă, a primit un nou şoc. La 1 septembrie 2010, Elena, care din secretară devenise între timp marketing manager, a născut o fetiţă, Daria Maria, al cărei tată a rămas necunoscut.

Tandru şi prosper, la a doua tinereţe

Ce s-a întâmplat, însă, după naşterea copilului şi în ce condiţii şi-a părăsit familia businessmanul în vârstă de 64 de ani? Nu demult, Copos a dat o lovitură teribilă, în afaceri. Gigantul elen Octagon Contracting&Engineering a demarat, în calitate de cofondator, lucrările la fundaţia specială a proiectului de birouri Ana Tower, construit de omul de afaceri român, în zona Expoziţiei, aproape de hotelul Crowne Plaza. Mai mult, compania familiei Copos, ANA Pan, a avut în 2017 afaceri de 25,5 milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de anul anterior şi estimează pentru anul următor creştere similară.

Secretul întineririi fostului patron rapidist pare simplu. În toată această perioadă, George Copos a fost văzut, abordând o mină jovială, la locaţiile pe care le deţine în Bucureşti şi pe litoral. Mai mult, anul trecut, de 1 Mai, afaceristul a fost surprins de paparazii, la mare, alături de aceeaşi Elena Stoica şi de un grup de prieteni. Copos şi presupusa sa amantă au mers împreună în club şi ulterior la un restaurant pescăresc. Mai mult, cei doi şi-au adresat gesturi tandre, părând că nu mai sunt jenaţi de privirile curioşilor. Speculaţiile sunt de prisos, dar… fum fără foc, mai greu!

„L-am aşteptat pe George cu supă de pui” (Cristiana Copos, la 8 aprilie 2015)

1,5 milioane de dolari este prejudiciul pentru care a fost condamnat Copos în „Dosarul Transferurilor”

322 de zile de închisoare a executat fostul boss al giuleştenilor, din pedeapsa de 4 ani