Fotbal intern

George Țucudean, decisiv pentru CFR Cluj în sezonul 2018/2019! Câte puncte și câți bani le-a adus golgeterul României

04.03.2019 | 11:36
George Tucudean decisiv pentru CFR Cluj in sezonul 20182019 Cate puncte si cati bani lea adus golgeterul Romaniei

George Țucudean este golgeterul Ligii 1 Betano pentru al doilea sezon consecutiv. Dacă anul trecut „Țucu” a terminat la egalitate cu Harlem Gnohere pe primul loc în clasamentul golgeterilor, în acest sezon atacantul campioanei CFR Cluj nu are rival. El a înscris 16 goluri în acest sezon, fiind cu mult peste principalii săi urmăritori, Harlem Gnohere și Elvir Koljic, ambii cu câte 11 reușite. De multe ori golurile atacantului care a devenit și titularul naționalei României au contat decisiv pentru CFR Cluj în lupta pentru titlul Ligii 1 Betano.

George Țucudean, decisiv pentru CFR Cluj în 2018/2019

Golurile lui George Țucudean au fost extrem de importante în lupta la titlu a CFR-ului. Fără reușitele sale, CFR ar fi adunat numai 23 de goluri, depășind doar Concordia Chiajna (19 goluri înscrise) și Dunărea Călărași (16 goluri înscrise). De asemenea, reușitele lui au adus numeroase puncte pentru echipa din Gruia.

Țucudean a adus de unul singur 17 puncte pentru CFR Cluj. De altfel, el a fost decisiv pentru trupa din Gruia în ultimele două partide din sezonul regulat. A înscris în meciul cu Poli Iași, la doar două minute după ce a intrat pe teren și a adus victoria care a asigurat primul loc campioanei la sfârșitul sezonului regulat. De asemenea, a înscris printr-o scăriță de efect în partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe, unicul gol al meciului din etapa cu numărul 26.

Câți bani a adus George Țucudean în visteria clubului CFR Cluj!

Fără cele 17 puncte aduse echipei de către George Țucudean ar fi fost deranj mare la campioana României. CFR Cluj ar fi avut 37 de puncte și s-ar fi clasat pe locul șase la sfârșitul sezonului regulat, la 14 puncte în spatele lui FCSB.

Astfel, golurile lui Țucudean au adus și un bonus financiar important pentru CFR. Diferența în ceea ce privește bonusul financiar de la finalul sezonului regulat, între locul 1 și locul 6, este de aproximativ 660.000 de euro! Așadar, George Țucudean e atât omul care a adus punctele, dar și banii în contul lui CFR.

George Țucudean a avut o execuție superbă în meciul cu Sepsi
George Țucudean a avut o execuție superbă în meciul cu Sepsi

Golurile decisive marcate de George Țucudean în partidele celor de la CFR Cluj

CFR Cluj – Concordia 2-1

FC Voluntari – CFR Cluj 1-2

CFR Cluj – Dinamo 3-1 – a marcat o dublă

CFR Cluj – FCSB 1-1

FC Hermannstadt – CFR Cluj 0-1

Astra – CFR Cluj 1-2

Viitorul – CFR Cluj 0-1

Poli Iași – CFR Cluj 0-1

CFR Cluj – Sepsi 1-0

  • 3 milioane de euro este cota lui George Țucudean, potrivit transfermarkt.de
  • 9 meciuri și 3 goluri are Țucudean în tricoul naționalei României