News

Gheorghe Dincă primea bani prin Western Union: „Sunt multe tranzacții efectuate”

02.08.2019 | 18:13
Gheorghe Dinca primea bani prin Western Union Sunt multe tranzactii efectuate

Patronul unei case de schimb valutar din Caracal a declarat pentru ziarul Libertatea că Gheorghe Dincă scotea des bani prin Western Union. Acesta nu știe cine anume îi trimitea bani și de unde, dar precizează că dacă se face o plângere în această speță, polițiștii pot afla foarte simplu cine îl întreținea cu bani pe bărbatul de 66 de ani.

Gheorghe Dincă era întreținut de cineva cu bani

Gheorghe Dincă ar fi primit bani din străinătate în repetate rânduri. Patronul care a vorbit abia acum, după mai bine de o săptămână, spune că e probabil să fi primit bani de la familia lui din Italia, însă asta ar fi ciudat, căci din informațiile apărute se știe că Dincă nu ținea legătura cu familia sa. Ba chiar fiica sa, Daniela din Italia s-a contrazis în repetate rânduri spunând ba că nu a ținut legătura cu tatăl ei în ultima vreme, ba că a mai vorbit cu el.

„Am casă de schimb valutar și transfer de bani. Îl cunosc ca și client pe Gheorghe Dincă. Scotea bani de la Western Union. Îi trimitea cineva, dar nu m-am uitat să văd cine, că nu mai am acces acum la datele respective. Chiar mă gândeam de la cine. Scotea bani, da, mai primea bani, dar nu știu, nu m-am uitat dacă era de la familie, de la… Era client, venea cu un cod de la Western Union și scotea bani de la noi”, a declarat Viorel Încrosnatu pentru libertatea.ro.

gheorghe dinca
Gheorghe Dincă a recunoscut crimele duminică. Sursa foto: digi24.ro

Fata lui Gheorghe Dincă, acuzată că vindea fete

De altfel, fata lui Gheorghe Dincă este acuzată de Alexandru Cumpășanu, unchiul fetei dispărute pe 24 iulie 2019 la Caracal că ar fi intermediat vânzarea mai multor fete către anumite persoane cu bani din Italia. Acuzația lui Cumpănașu a fost făcută de mai multe ori, iar acesta a spus că are probe concludente în acest sens.