Fotbal intern

Giani Kiriţă vrea să joace pentru Dinamo. “Să mă ia pe mine!”

06.09.2018 | 09:40
Giani Kirita vrea sa joace pentru Dinamo Sa ma ia pe mine

Giani Kiriţă şi-a pus ghetele-n cui la începutul anului 2013, după ce ultima dată a evoluat pentru CS Buftea, dar fostul fundaş recunoaşte că vrea să joace din nou pentru FC Dinamo Bucureşti. Deşi a ajuns la 41 de ani, Giani Kiriţă crede că ar putea să se impună în primul unsprezece al “câinilor”.

Giani Kiriţă vrea să evoluete pentru FC Dinamo Bucureşti pe gratis, iar acest anunţ al fostului fundaş vine după ce Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu este dispus să plătească bani pentru a aduce jucători la gruparea din “Ştefan cel Mare”. Giani Kiriţă a evoluat pentru FC Dinamo Bucureşti între 1997 şi 2003.

Giani Kiriţă vrea să joace pentru Dinamo

“Dacă tot nu se investeşte le dau eu soluţia: să mă ia pe mine gratis, sunt cel mai bun transfer pe linia de fund a lui Dinamo”, a spus Giani Kiriţă pentru Telekom Sport. Fostul fundaş al echipei din “Ştefan cel Mare” a completat. “Mi-aş dori din suflet ca Dinamo să se bată pentru titlu”.

Kiriţă se bucură că Nistor n-a plecat la FCSB

Fostul fundaş al lui Dinamo între 1997 şi 2003 a vorbit şi despre decizia lui Dan Nistor de a rămâne la gruparea pregătită de Florin Bratu. Căpitanul din “Ştefan cel Mare” a fost dorit cu insistenţă de Gigi Becali în perioada de mercato din vară, dar transferul său a picat după ce FCSB a fost eliminată de Rapid Viena din drumul spre grupele Europa League. Mai mult, Giani Kiriţă îi avertizează pe “câini” că o să le fie greu fără investiţii.

”Nistor e un jucător cu experienţă şi e bine că a rămas. Au ce să înveţe de la el, cei tineri. Eu cred că mai mult de atât nu se poate face la antrenamente. Fără o investiţie măcar minimă prin care să aduci jucători buni, cu experienţă, va fi foarte greu pentru ei să se lupte la titlu” , a mai spus Giani Kiriţă.

Bucuria lui Giani Kiriţă în tricoul lui Dinamo
Giani Kiriţă în timp ce se bucura cu foştii săi coechipieri de la Dinamo

A luat licenţa A şi a fost aproape de Bursaspor

Giani Kiriţă a primit diploma de antrenor de la UEFA la finalul lunii august , după ce a luat examenul pentru licenţa A. Astfel, acest act îi permite fostului fundaş să fie antrenor principal în Liga a 2-a şi antrenor secund în prima divizie. Kiriţă a obţinut licenţa A cu nota 8.66, fiind al treilea pe listă, după Mirel Rădoi (9.86) şi Dorin Goian (9.38).

Giani Kiriţă a foarte aproape să revină la Bursaspor, dar din postura de director sportiv. Fostul căpitan al grupării din Turcia a dezvăluit că urma să meargă cu Marius Şumudică la echipa alături de care a câştigat titlul în 2010. “Vor să refacă clubul din temelii, nu am vrut să o spun, am vrut să fie aşa ca o surpriză. Cei de acolo vor să facă performanţă şi vor un director sportiv, un om pe scouting şi toţi ăştia dintre foştii fotbalişti care au evoluat acolo. Am fost cel mai iubit fotbalist pentru că eram căpitan. Au un public fanatic rău de tot, sunt două galerii care domină în Turcia, cea a lui Beşiktaş şi cea a lui Bursaspor. Ăsta e targetul meu acum, să mă pregătesc şi să văd dacă este ceva concret. Aceste echipe, Dinamo şi Bursaspor, le am în suflet. M-aş duce lejer. Dacă eu aş fi director sportiv şi Marius Şumudică ar ajunge antrenor la Bursaspor ori ajungem să fim suspendaţi amândoi, ori ne băteam cu lumea pe stradă”, spunea Giani Kiriţă în urmă cu câteva luni.