Fotbal intern

Patronul FCSB, anunţ uriaş: “De mâine toată lumea ne va spune Steaua”

03.05.2018 | 21:45
Patronul FCSB anunt urias De maine toata lumea ne va spune Steaua

Fostul finanțator al FCSB, Gigi Becali, este sigur că vineri clubul roș-albastru va câștiga recursul privind marca și va putea să folosească din nou numele „Steaua”.

Conflictul dintre CSA Steaua și FCSB a scindat fanii steliști în două grupări. Peluza Sud Steaua și o parte din fanii mai vechi au boicotat meciurile FCSB și susțin echipa din Liga a 4-a, în timp ce FCSB are în continuare cea mai mare audiență la partidele din Liga 1. În urma acestei lupte, au apărut o serie de neclarități privind palmaresul, iar vineri am putea primi un răspuns final din partea justiției cu privire la marca Steaua. Patronul FCSB e extrem de optimist înainte de recurs: “Mâine va spune toată lumea “Steaua”. S-a terminat cu FCSB! Sută la sută știu că voi câștiga. Nu mai este nimeni dintre cei care s-au băgat până acum. De partea noastră este dreptatea și legea”, a dezvăluit Becali, la o emisiune televizată.

Gigi Becali nu va face petrecere de 7 mai, chiar dacă recuperează marca „Steaua”

În doar patru zile, toată suflarea roş-albastră sărbătoreşte 32 de ani de la cea mai mare performanţă a fotbalului românesc, victoria de la Sevilla din finala Cupei Campionilor Europeni. Întrebat dacă marca va reveni vineri în patrimoniul său,  va organiza vreo sărbătoare în cinstea echipei de acum 30 de ani, Becali nu a dat răspuns clar: “Eu, dacă e să se facă ceva, să se faca. Stai să terminam cu justiția, apoi să stabilim. Stai să se desființeze peste un an și apoi să vorbim despre asta. Promovează Rapidul, nu ei, iar ei o să dispară”, a mai spus Becali.

FCSB a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei “Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Ulterior au existat mai multe runde de negocieri între cele două părți, pentru ca Becali să poată folosi în continuare numele de Steaua, dar nu s-a ajuns la nicun consens.

În 2015, clubul patronat de Becali a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

În vara lui 2017, CSA a reînființat secția de fotbal a clubului, iar echipa coordonată în acest moment de Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan și Ion Ion evoluează în liga a patra și este susținută de suporterii de la Peluza Sud Steaua.