100 ani de Romania

Gogea Mitu, uriaşul care ar fi putut să domine boxul mondial! Povestea emoţionantă a lui „Goliat din România”

29.08.2018 | 22:00
Gogea Mitu uriasul care ar fi putut sa domine boxul mondial Povestea emotionanta a lui Goliat din Romania

Gogea Mitu, uriaşul care ar fi putut să domine boxul mondial. Pentru scurt timp, un român a reuşit să uimească întreg continentul cu înălţimea sa, dar şi cu rezultatele obţinute în efemera carieră în ring. A pornit ca circar, apoi a făcut senzaţie în box şi a sfărşit în condiţii misterioase, care au făcut ca numele de Gogea Mitu să intre în legendă.

Pe 14 iulie 1914, în localitatea doljeană Mârşani, s-a născut un copil care a cunoscut gloria pentru un timp foarte scurt. Documentele vremii sunt inexacte în privinţa numelui, unele surse susţin că s-ar fi numit Gogu Ştefănescu, altele îl dau drept Dumitru Goagă. Cu toate acestea, în întreaga lume a devenit cunoscut ca Gogea Mitu. Viitorul sportiv a fost primul dintre cei 11 copii ai unei familii sărace şi a fost atins de gigantism, la fel ca şi fratele său Toader, care a murit la vârsta de şapte ani, când măsura deja 1,80 metri.

Gogea Mitu, uriaşul care ar fi putut să domine boxul mondial, a fost circar

Înălţimea neobişnuită pentru un adolescent l-a făcut pe Gogea Mitu să intre în atenţia unui circ din Viena. La începutul anilor ’30, praghezii l-au convins să se alăture programului lor şi viitorul sportiv a început să cutreiere Europa, fiind prezentat ca „omul rar”. La scurt timp a fost remarcat de faimoasa trupă „Globus” din Monaco şi a devenit rapid principala atracţie a circului din Principat. Supranumit „Goliat din România”, Gogea Mitu era prezentat ca omul care are o înălţime de 2,44 metri. O mică exagerare a circarilor, din moment ce românul măsura 2,36 metri.

Viaţa de circar a durat puţin, după ce Gogea Mitu a fost remarcat de Umberto Lancia, fost boxer de origine italiană, născut în România. Acesta l-a învăţat să boxeze, simţind că poate face o avere alături de „Uriaşul din Mârşani”. În 1935, la Galaţi, Gogea Mitu a participat la prima gală, iar adversar i-a fost chiar antrenorul şi managerul său, care a trebuit să se recunoască învins după o singură rundă.

Debutul oficial al lui Gogea Mitu, victorie lejeră cu Saverio Grizzo

Pe 7 iunie 1935 este consemnat debutul oficial al lui Gogea Mitu în box contra italianului Severio Grizzo. Lupta a avut loc pe stadionul „Venus”, un loc obişnuit cu galele în anii ’30, într-o dispută care urma să aibă loc pe durata a şase reprize. Italianul deţinea tehnica, însă loviturile românului au fost năucitoare. După ce l-a fost pus la podea de trei ori în prima repriză pe Grizzo, arbitrul Jeny Dumitrescu i-a acordat victoria lui Gogea Mitu.

A urmat un meci cu George Godfrey, fost campion mondial la supergrea, însă lupta, pierdută de Gogea Mitu, a fost considerată una demonstrativă şi nu a fost luată în calcul pentru palmaresul oficial. La patru luni de la debut, Umberto Lancia l-a aruncat din nou în ring într-un meci oficial, de această dată împotriva lui Dumitru Pavelescu, campionul naţional la supergrea. Gogea Mitu a avut nevoie de două serii de lovituri puternice pentru a obţine victoria, tot la capătul primei reprize. În decembrie se luptă cu italianul Giuseppe Sanga, la Palais du Sport din Paris, însă rezultatul oficial nu a fost găsit nicăieri, partida fiind trecută la categoria „no contests”, fără să influenţeze palmaresul celor doi luptători.

Sfârşitul misterios al lui Gogea Mitu

Americanii erau dornici să-l vadă la lucru pe Gogea Mitu, iar Umberto Lancia a primit mai multe oferte de peste Ocean. La 21 de ani, românul era văzut drept omul care va domina categoria supergrea din box, însă luptătorul a murit înainte să cunoască adevărata consacrare. La mijlocul lunii iunie 1936, Gogea Mitu a contactat o răceală când se întorcea de la Istanbul, iar Umberto Lancia i-a sugerat să se interneze la Spitalul „Filantropia” înainte să plece la Mârşani.

După câteva zile, medicii au anunţat decesul lui Gogea Mitu. Tuberculoza, boală de care suferea cronic încă din copilărie, a fost cauza oficială a morţii. Rudele sportivului au contestat verdictul şi au considerat că acesta a fost asasinat. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii iunie, ziarul „Capitala” scria că decesul „Uraşului din Mârşani” a fost prevestit de medicul luptătorului încă din luna aprilie, iar jurnaliştii îi atacau pe doctorii Federaţiei Române de Box. Gogea Mitu a dispărut, dar au rămas răspunderile medicilor Federaţiei Române de Box, care au îngăduit unui om anormal, cu inima şi plămânii slabi, să devină boxeur, să facă eforturi şi să-şi grăbească astfel sfârşitul. Suntem informaţi că familia lui Gogea Mitu, cu ajutorul actului de autopsie, va trage la răspundere pe medicii cari i-au îngăduit lui Gogea Mitu, ’Colosul de Lut’, să se facă boxeur”, scriau jurnaliştii bucureşteni.

Gogea Mitu, uriaşul care ar fi putut să domine boxul mondial
Gogea Mitu, uriaşul care ar fi putut să domine boxul mondial