Primul interviu cu omul adus să-l schimbe pe Iordănescu

FANATIK a reuşit, în premieră pentru presa scrisă din România, să discute cu Zorislav Kovac, unul dintre oamenii pe care Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a marşat cel mai tare în campania...
08.05.2014 | 18:44
Primul interviu cu omul adus sal schimbe pe Iordanescu
ADVERTISEMENT

FANATIK a reuşit, în premieră pentru presa scrisă din România, să discute cu Zorislav Kovac, unul dintre oamenii pe care Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a marşat cel mai tare în campania sa electorală, mai ales pentru experienţa pe care acesta o are alături de federaţia belgiană de fotbal. Maghiarul a fost prezentat de şeful fotbalului românesc drept “un profesionist de mare ţinută, cu o experienţă excelentă mai ales în zona de copii şi juniori”. Zoran, aşa cum este mai cunoscut, a acceptat dialogul cu FANATIK şi, pe parcursul unei discuţii ce a durat mai bine de 30 de minute, a schiţat starea fotbalului românesc, aşa cum l-a găsit, dar nu a evitat nici să-şi dezvăluie planurile pe care le are în fruntea fotbalului juvenil autohton.

Bună ziua, domnule Kovac! Din România vă deranjăm. Ce faceţi?

– Sînt foarte încîntat să vă aud. Acum sînt la Budapesta, dar plec chiar acum spre Belgia, acolo unde am o întîlnire la federaţia lor ca să discutăm despre programele pe care le derulăm în ţara lor.

ADVERTISEMENT

În România cînd veniţi?

– Miercuri. Avem mult de muncă, deja ne-am apucat de treabă şi trebuie să stau mult acolo.

Clarificaţi-ne poziţia dumneavoastră. Vă rog asta pentru că iniţial s-a spus că veţi fi directorul tehnic al Federaţiei, dar pe acel post figurează Anghel Iordănescu…

– E simplu. Domnul Iordănescu este director tehnic, el se va ocupa de echipa naţională de seniori, eu trebuie doar să o urmăresc. Pentru că eu voi avea atribuţii executive doar în ceea ce priveşte zona de tineret şi juniorii.

ADVERTISEMENT

Dar dumneavoastră aţi semnat vreun contract cu FRF?

– Nu, pentru că au fost nişte detalii de pus la punct, dar lucrurile sînt destul de clare. Îl voi semna curînd, nu vă faceţi griji.

“Aveţi mult mai multe talente decît au belgienii”

De la alegerea lui Răzvan Burleanu, acesta a fost atacat destul de dur de foşti angajaţi ai Federaţiei. Credeţi că în acest climat se poate face performanţă?

ADVERTISEMENT

– Fiecare poate spune ce vrea, dar ar trebui să terminăm luptele şi să ne concentrăm pe muncă. Nu poţi cîştiga dacă nu pui de-o parte interesul personal. Eu am fost mereu om de echipă, iar obiectivul meu este să fac ceva cît mai bun pentru fotbalul din România.

Aţi petrecut deja ceva timp în România? Ce părere aveţi despre tinerii noştri?

– Am văzut multe talente. Multe! Talente înnăscute! Mult mai multe decît în Belgia, de exemplu. Trebuie să muncim cîţiva ani şi vom transforma România în floarea Europei.

ADVERTISEMENT

Ce vă propuneţi pentru început?

– Pot să vă spun că deja am iniţiat un program la Craiova, împreună cu inspectorul zonal Silviu Bogdan. Vizăm copiii de 5-6 ani, cei de la grădiniţă. Trebuie să ai baza piramidei ca să ajungi în vîrf. Şi nu e un secret, aşa se lucrează peste tot în vestul Europei.

Aţi fost şi la cluburile importante?

– Am vizitat cîteva, dar mai am multe de văzut, mulţi kilometri de bătut prin România. Important e ca toţi, adică noi cei de la Federaţie şi cluburile, să avem o viziune comună. Nu unul s-o ia în dreapta, altul în stînga, unul înainte şi unul înapoi. Cînd începi un lucru e nevoie de unitate. Fiecare poate avea specificul său, dar principiile trebuie să fie comune.

“E foarte important să aduci copii la fotbal de la patru, cinci ani”

Sînt aici copii mai talentaţi decît în alte locuri pe care le-aţi văzut?

– Nu cred că talentul alege o anumită zonă. Aşa cum nu te alege daca eşti bogat sau sărac, dacă stai la ţară sau nu… Apropos de asta. În România 47 la sută din populaţie trăieşte la ţară. Asta înseamnă 10 milioane de oameni. Cît toată Belgia! Vă daţi seama?

Dar de unde ştiţi lucrurile astea?

– Fac nişte cercetări demografice. Trebuie să mă duc în ţară, să vorbesc cu oamenii de acolo, trebuie să cunosc specificul fiecărei zone. Trebuie să mă gîndesc la centrele zonale, la locul unde le vom construi, pentru că se pune şi problema distanţelor. Belgia e o ţară mică, dar aici rişti să pierzi şi ore întregi pe drum, timp în care copiii pot să înveţe pentru şcoală sau să facă altceva util. Sînt multe calcule de făcut. Putem rata multe talente dacă nu facem totul perfect.

Acelaşi proiect l-aţi implementat şi în Belgia?

– Da. Să îţi dau şi un exemplu. Într-un oraş de 130.000 de locuitori erau 13 grădiniţe. O dată pe săptămînă, mergeam în cîte o grădiniţă să recrutăm copii. În primul an am reuşit să strîngem 180 de copii. În al doilea tot atîţi. E foarte important să îi aduci la fotbal de la patru, cinci ani. E momentul cînd ei îşi dezvoltă calităţile motrice, cînd corpul le e mai elastic, cînd se crează obiceiurile. Atunci e momentul să îi înveţi să lovească mingea, pentru că dacă învaţă bine de la început, aşa vor continua. Apoi e mai greu de corectat. Astfel, la opt, nouă ani ştiu deja să se mişte şi pot învăţa altceva.

E mai greu acum să creşti un copil la fotbal decît în urmă cu ceva timp?

– Cu siguranţă. În această eră, nu mai ai timp cu ei. Un copil nu mai poate să joace fotbal cinci ore pe zi. Acum trebuie să concentrezi totul într-o oră. Iar ca să faci asta, trebuie să ai o metodologie bine pusă la punct.

Gică Hagi era cel ce s-ar fi ocupat de sectorul juvenil dacă Gică Popescu ar fi cîştigat alegerile la FRF. Aţi discutat cu el despre ce proiect avea pregătit?

– Nu am avut încă timp să stau de vorbă cu domnul Hagi, dar anul trecut am fost la el la Academie. El a fost un fotbalist mare, uriaş şi ştie ce trebuie făcut. Are un proiect fantastic, trebuie implementat în toată ţara. Am un mare respect pentru ce face şi trebuie să fie auzit, ascultat, pentru că nu e uşor să conduci un proiect de anvergura celui pe care-l coordonează el.

“Nu aveţi deloc în România infrastructură, terenuri, centre regionale”

Ce v-a impresionat în ţara noastră?

– Românii sînt foarte dinamici, sociabili, foarte prietenoşi. Am fost impresionat sincer. Mulţi au vorbit cu mine în franceză, tocmai ca să arate că au respect faţă de mine, ca om. Tocmai de aceea vreau să învăţ şi eu româna cât mai repede. Şi am două motive. Primul: din respect pentru oamenii care m-au primit în ţara lor, în casa lor. Al doilea se leagă de viaţa profesională: cum aş putea comunica în engleză cu unii oameni care nu o înţeleg?

Dar ce v-a surprins negativ?

– Nu aveţi deloc în România infrastructură, terenuri, centre regionale. Vom construi multe centre în ţară, pentru că nu poţi neglija cele 10 milioane de oameni care trăiesc la ţară. Vom discuta cu primarii, cu oamenii politici, cu directorii de companii, vom căuta sprijin peste tot. Pentru cei de la ţară, fotbalul poate fi şansa la o viaţă mai bună. În plus, vrem să combinăm sportul cu educaţia, pentru că nu toţi ajung fotbalişti şi trebuie să fie pregătiţi.

 

Cînd creşti un copac, fructele apar peste ani. Trebuie să stau mulţi ani în ţara voastră, că vreau să culeg roadele muncii mele (Zorislav Kovac, manager pentru dezvoltarea sportivă FRF)

ADVERTISEMENT