Fotbal intern

Interviu EVENIMENT: „Cel mai comunist antrenor! Era SĂ-L BAT!”

Costel Câmpeanu a dezvăluit că „Armeanu’” este singurul antrenor cu care a avut un conflict deschis în toată cariera. ...
17.10.2015 | 18:19

Costel Câmpeanu a dezvăluit că „Armeanu’” este singurul antrenor cu care a avut un conflict deschis în toată cariera. 

Unul dintre cei mai longevivi portari din fotbalul românesc, cu 469 de meciuri în prima divizie, Costel Câmpeanu a ajuns acum profesor de educaţie fizică şi sport la un liceu în Bacău. Cel poreclit “Burebista” a acceptat să discute cu FANATIK fără perdea despre cariera lui, despre blaturi, despre patronii din fotbalul românesc. Dialogul nu avea cum să nu ajungă şi la echipa pentru care a jucat 13 sezoane în prima divizie, Gloria Bistriţa.

Câmpeanu a mărturisit că unul dintre marile regrete ale carierei este faptul că, în 1994, cînd echipa lui Jean Pădureanu a cîştigat Cupa României împotriva Universităţii lui Stîngă şi Craioveanu, Puiu Iordănescu l-a preferat în locul său, în lotul pentu Mondialul din SUA, pe Ştefan Preda.

Despre Florin Halagian

„Am vrut să-l bat! Ne verifica şi unghiile în vestiar!”

„Florin Halagian este singurul tehnician pe care nu l-am suferit! Am lucrat cu el la începutul carierei, după ce nea Mircea Lucescu a plecat de la Dinamo, şi am fost cel care s-a opus categoric, în vestiar, să nu preia pe Gloria Bistriţa în urmă cu foarte mulţi ani. I-am spus lui Pădureanu că, dacă îl aduce la echipă, eu plec! M-a ascultat. Mă bucur că am avut onoarea să lucrez cu cel mai mare antrenor, Mircea Lucescu şi îmi pare rău că am avut ghinionul să dau peste cel mai comunist antrenor din toate timpurile de la noi din ţară, Florin Halagian. De ce îl fac comunist? Pentru că avea obiceiul să antreneze şi să conducă o echipă ca pe timpurile alea, dinainte. Venise la Dinamo de la Victoria. Se lua mereu de noi. Ba să nu venim cu părul mare, ba ne lua unghiile în vestiar la control… Cu el am avut şi singurul incident din carieră. La dubla Dinamo – Sporting din 1991, eu am fost rezervă. În tur am luat bătaie cu 1-0. La Bucureşti, am întors rezultatul, în repriza a doua conduceam cu 2-0. La un moment dat, Selymeş mi-a făcut semn să îi arunc un bidon cu apă. După ce a băut, a luat bidonul şi Gică Mihali, iar cînd mi l-a aruncat l-a văzut arbitrul şi i-a dat galben. Cum mai avea unul, l-a eliminat imediat. Halagian a turbat de furie şi a întrebat cine le-a dat jucătorilor bidonul. Cînd a aflat că eu, a început să mă înjure în ultimul hal. M-am enervat teribil şi am vrut să îi dau una, dar a scăpat că m-a ţinut Cheran. Oricum aflasem că vroia să-l aducă la Dinamo pe Blid în locul meu şi nu mai aveam nimic de pierdut”

Despre Bistriţa lui Pădureanu

„Era în stare să ne culce la el acasă ca să ne fie bine”

„Credeţi că Gloria Bistriţa era mama blaturilor? Voi credeţi că Jean Pădureanu era răul fotbalului românesc? Omul ăsta şi-a distrus viaţa şi sănătatea pentru echipa asta şi pentru oraşul Bistriţa. O să vedeţi voi cînd o să mai joace vreodată Gloria în Liga I. Comunitatea ar trebui să se roage să mai apară un nou Jean Pădureanu. Cel care a ieşit din puşcărie nu mai e acelaşi om pe care îl ştiam. Se vede că e rupt de realitate, iar închisoarea l-a marcat teribil. Voi credeţi că lui i-a fost uşor să ţină atîţia ani o echipă între marii şacali de la Bucureşti? Nea Jean a fost pentru noi, ăştia care am jucat la Bistriţa, şi mamă, şi tată, şi frate, şi ce vreţi voi. A avut grijă să nu ne lipsească nimic. Era în stare să ne culce la el acasă doar ca să ne fie nouă bine”

Despre patronii din fotbalul românesc

„Şacali şi prăduitori”

„Dacă vrei să vorbesc de oamenii care au distrus fotbalul românesc, să o facem cu cărţile pe faţă. Păi voi îl comparaţi pe Pădureanu cu şacalii şi prăduitorii ăştia alde Copos, Bucşaru sau Adamescu? Pe Becali nu îl pun pe listă, că el a şi băgat bani, iar Steaua a adus puncte României. Păi nea Jean are hotelurile lui Copos şi lanţuri de cofetării sau magazine? Are afacerile lui Adamescu sau Bucşaru? Unde sînt banii din Liga Campionilor de la Urziceni şi Galaţi? Mai bine să nu apară patroni în fotbal decît prăduitori din ăştia! Marile măgării s-au făcut la Bucureşti, Galaţi, Urziceni”

Despre portarii din Liga 1

„Nu vreau să mai aducem caricaturi sau bananieri”

Cel mai bun portar din Liga I este băiatul lui nea Silvică Lung. Băiatul ăsta îi calcă pe urme tatălui său, care a fost şi idolul meu. M-aş bucura enorm ca în prima divizie să apară goalkeeperi tineri ca el, dar români. Nu vreau să mai văd bananieri ca Farnole de la Dinamo. Sau am văzut o caricatură de portar de doi metri pe la Oţelul în sezonul trecut de mai mare rîsul. Nu rezolvăm nimic dacă tot aducem portari străini. Îi punem pe picioare, vezi Arlauskis, apoi ne trag clapa şi pleacă la prima ofertă. Mai bine investim în tinerii noştri”

Despre marele regret

„Am rămas cu buza umflată”

„Îmi pare rău că nu am prins lotul pentru Mondialul din SUA. Dacă în 1990, în Italia, mi-a luat faţa Liliac, primii doi fiind Silviu Lung şi Stelea, în 1994, cînd am şi cîştigat Cupa României, mi-a luat faţa Fane Preda. Primii doi au fost Prunea şi Stelea. Cred că atunci aş fi meritat şi eu. Nu înţeleg nici acum de ce nu am fost selecţionat. Ulterior mi-a spus cineva că Preda a prins lotul printr-o conjunctură, deoarece pentru al treilea loc se băteau Tene şi Stîngaciu. Ca să nu se supere nici unul, nea Puiu l-a luat pe portarul Petrolului, iar eu am rămas iar cu buza umflată”

469 de meciuri a jucat Costel Câmpeanu în prima divizie
13 sezoane a disputat băcăuanul pentru Gloria Bistriţa