Fotbal international

Ianis Hagi, lăudat de spanioli după Norvegia – România 2-2: “I-a readus la viaţă”

08.06.2019 | 20:48
Ianis Hagi laudat de spanioli dupa Norvegia  Romania 22 Ia readus la viata

Ianis Hagi a fost lăudat de jurnaliştii spanioli după Norvegia – România 2-2. Fiul lui Gică Hagi a început meciul de la Oslo pe banca de rezerve, iar Cosmin Contra l-a introdus pe teren în minutul 60, când i-a luat locul lui Gicu Grozav.

Ianis Hagi, lăudat de spanioli după Norvegia – România 2-2. Ibericii ne-au analizat după remiza de la Oslo

La finalul meciului Norvegia – România 2-2, jurnaliştii spanioli l-au lăudat pe Ianis Hagi şi au analizat meciul de la Oslo. Ibericii au susţinut că intrarea fotbalistului de 20 de ani a adus mai multă determinare pentru tricolori şi a însufleţit jocul selecţionatei lui Cosmin Contra.

“Introdus pe teren în locul lui Grozav, Ianis Hagi i-a readus la viaţă pe români”, au scris jurnaliştii de la AS. “Keşeru a ajuns la poartă în două ocazii după faze create de Ianis Hagi, care a adus determinare, a împins jocul şi şi-a ajutat echipa”, au notat catalanii de la Mundo Deportivo. “România a reuşit să salveze un punct pe terenul Norvegiei, într-o partidă dificilă. Scandinavii au condus la un moment dat cu 2-0, iar Martin Odegaard, jucătorul lui Real Madrid, a ieşit în evidenţă”, a fost părerea ziariştilor de la Marca.

Ianis Hagi, lăudat de spanioli după Norvegia - România 2-2 (sursă foto: sportpictures.eu)
Ianis Hagi, lăudat de spanioli după Norvegia – România 2-2 (sursă foto: sportpictures.eu)

După meciul cu Suedia, Ianis Hagi era criticat de spanioli

Spaniolii au stat cu ochii pe România în primele trei meciuri din Grupa F a preliminariilor pentru EURO 2020. Cele două echipe se vor întâlni pe 5 septembrie şi pe 18 noiembrie, aşa că jurnaliştii iberici au analizat fiecare joc al tricolorilor. După înfrângerea cu Suedia, scor 1-2, Ianis Hagi a fost criticat în presa din Spania.

“Jucătorii veniţi de pe bancă au adus un aport mic în jocul României. Ianis Hagi, fiul miticului jucător al Barcelonei şi al lui Real Madrid, a fost inexistent. Introducerea pe teren a lui Claudiu Keşeru a schimbat jocul României”, a fost opinia jurnaliştilor de la Marca. După trei etape din Grupa F, Spania ocupă primul loc, cu nouă puncte, ibericii fiind urmaţi de Suedia (7 puncte), România (4 puncte), Malta (3 puncte), Norvegia (2 puncte) şi Insulele Feroe (0 puncte). În runda a patra, tricolorii se vor deplasa pe terenul maltezilor, meciul urmând să se joace luni, de la ora 21:45.

Tags: