Ilie Dumitrescu este tatăl a patru copii: trei băieţi şi o fată, din două căsnicii. Sică, fiul cel mijlociu, este singurul care i-a călcat pe urme, dorindu-şi cu ardoare o carieră fotbalistică. Deşi are deja 21 de ani, ghinion sau nu, puştiul nu şi-a găsit loc la nicio echipă până acum. A cerut ajutorul tatălui său, fără sorţi de izbândă. “Putea să vorbească pentru mine, dar n-a făcut-o. Nici cu bani nu mă prea ajută!”
Fostul internaţional are patru copii din două căsnicii, trei băieţi şi o fată. Cu Nela, iubita din adolescenţă, s-a căsătorit pe când avea doar 19 ani şi la scurt timp a devenit tată. Dani, căruia i-a lăsat pe mâini unul dintre restaurantele pe care le deţine în Centrul Vechi al Capitalei, este cel mai mare. A urmat Sică, singurul dintre cei patru care şi-a dorit să-i calce pe urme şi să ajungă mare fotbalist. Aşa că, la şapte ani, şi-a început cariera la Steaua, clubul de suflet al tatălui său, scrie spynews.ro
A urmat Sportul Studenţesc şi Viitorul Constanţa, echipa lui Gică Hagi. Din păcate pentru el, nu s-a acomodat şi nici nu s-a integrat în echipă, aşa că, după doar câteva luni s-a intors la Bucureşti, în speranţa că se va găsi o echipă şi pentru el, cu ajutorul şi relaţiile lui Ilie. A dat probe la FC Snagov, Juventus Colentina, UTA Arad şi chiar şi la Ceahlăul, dar fără succes. “Am talent cu carul, toţi antrenorii cu care am lucrat mi-au spus asta, dar nu am avut noroc. Tata, cu relaţiile lui, putea să mă ajute, putea să pună o vorbă bună, dar n-a făcut-o. M-a ajutat puţin, la început, când eram mai mic, dar acum, când mi-a fost greu, şi-a luat mâna de pe mine. Nici cu bani nu mă ajută. Îmi dă când şi când”, s-a plâns juniorul apropiaţilor.
Acum, la 21 de ani, după mai bine de zece ani de fotbal, juniorul aşteaptă o minune: să-şi găsească o echipă, fie ea şi-n Liga secundă, la care să fie legitimat şi unde să-şi poată demonstra talentul moştenit de la tatăl său.
Sursa: spynews.ro
P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!