Fotbal intern

Imaginea serii din vestiarul României U21! “Nea Marin, spaima sticlelor de…” Foto

17.10.2018 | 10:42
Imaginea serii din vestiarul Romaniei U21 Nea Marin spaima sticlelor de Foto

Echipa naţională U21 a României a reuşit calificarea la Campionatul European de tineret din 2019, iar jucătorii au avut toate motivele să petreacă în vestiar la finalul meciului cu Liechtenstein. Fotbaliştii antrenaţi de Mirel Rădoi au sărbătorit succesul cu şampanie, iar Ionuţ Radu a oferit imaginea serii.

Portarul echipei naţionale a postat mai multe fotografii cu bucuria din vestiar, însă una dintre ele este de-a dreptul savuroasă. În imaginea urcată pe contul său de Instagram, Ionuţ Radu a fost fotografiat în timp ce îi turna o sticlă de şampanie pe faţă unui membru din staff-ul selecţionatei de tineret. “Nea Marin, spaima sticlelor de…”, a scris portarul lui Genoa, care şi-a invitat fanii să voteze între vin şi sampanie pe Instagram. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Imaginea serii din vestiarul României U21. Daniel Isăilă şi-a felicitat foştii elevi

Reporterii FANATIK.RO au asistat la sărbătoarea din vestiarul României U21 după calificarea la EURO 2019. Mirel Rădoi l-a sunat pe Daniel Isăilă la finalul meciului cu Liechtenstein, iar fostul selecţioner al naţionalei de tineret i-a felicitat pe foştii lui elevi, pe care i-a antrenat în primele şase meciuri din preliminarii. După ce au ascultat discursul fostului antrenor, fotbaliştii au dat startul petrecerii în vestiar.

“Am ţinut şi eu şi cei de lângă mine să fie şi Isăilă prin videoconferinţă lângă noi în momentele astea. E şi meritul lui, el a început campania, el a promovat mai mulţi jucători la lot. E un moment de bucurie în care trebuie să fim cu toţii uniţi”, a declarat Mirel Rădoi la finalul meciului de la Ploieşti. Daniel Isăilă a antrenat naţionala de tineret a României între 2016 şi 2018. În vară, antrenorul de 46 de ani a semnat un contract cu Al Hazem, formaţie care a promovat în prima ligă din Arabia Saudită.

Tags: