Despre Istvan Kovacs nu s-au ştiut prea multe lucruri pînă acum, în afara faptului că este un arbitru de top din Liga 1, dar care a comis greşeli impardonabile, la diverse jocuri importante din campionatul romanesc. Lucrurile sînt cu atît mai bizare, cu cît Istvan a avut prestaţii impecabile la delegările din străinătate, pentru ca apoi, în ţară, periodic, să facă praf cîteva jocuri, lasînd să planeze asupra sa mari suspiciuni cu privire la modul tendenţios în care a împărţit dreptatea pe teren: de cele mai multe ori într-un singur sens, şi mai mereu sensul fiind evident, şi anume avantajarea indirectă a unei foste campioane din Ardeal.
Privit de unii ca un adevărat model atît în teren, dar şi în afara lui, “centralul” nu este nici pe departe uşă de biserică, dovedind în spatele draperiilor trase, acelaşi sînge rece, de care a dat dovadă duminică la Târgu Mureş, cînd a închis ochii atunci cînd Mureşan l-a desfigurat pe Rusescu, iar N’Doye l-a călcat pe cap pe Keşeru.
Paparazzi WOWbiz.ro l-au surprins în urmă cu ceva timp pe tînărul “fluieraş” în acţiune la un “chiolhan” în toată regula. În cap de masă, Kovacs părea că face jocurile fără scrupule, aşa cum s-a întîmplat şi duminică la jocul ASA – Steaua. Deşi apropiaţii săi susţin că încă ar avea o iubită stabilă de cîtiva ani, Karin, pe care ar vrea să o ia şi de soţie, Istvan profită de fiecare ieşire… la ofsaid. O dovedesc cel mai bine imaginile, în care Kovacs se alintă ca un motan pofticios pe lîngă o şatenă focoasă, încercînd parcă s-o aducă în cel mai scurt timp la punctul… cu var. Bine spriţuit şi întărîtat de acordurile unei manele de “corason”, Istvan şi-a impus rapid punctul de vedere, sărutînd-o cu sete pe partenera lui din seara respectivă, fără să se ferească de spectatorii din jur.
Imaginile nu vin decît sa întregească portretul de “sfînt”, pe care mai-marii arbitrajului fotbalului românesc l-au ţinut în braţe de-a lungul anilor şi care i-au permis lui Kovacs să comită, fără niciun fel de remuşcări, “măcelul” de duminică, de la Târgu Mureş.
Sursa: www.wowbiz.ro
P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!