Fotbal international

Încă un român la PAOK? După Alin Toșca, un alt jucător e în vizorul lui Lucescu

14.08.2018 | 23:46
Încă un român la PAOK? După Alin Toșca, un alt jucător e în vizorul lui Lucescu

PAOK s-a calificat în play-off-ul Champions League. Trupa antrenată de Răzvan Lucescu a făcut 0-0 la Moscova cu Spartak și va întâlni Benfica în următoarea fază a competiției. Antrenorul român vrea să își întărească lotul pentru a forța calificarea în grupe și, după ce s-a arătat interesat de Alin Toșca, își mai dorește încă un român la PAOK. Lucescu a pus ochii pe Bogdan Vătăjelu de la Sparta Praga.

Vătăjelu nu prinde foarte des primul 11 la Sparta Praga, acolo unde mai este coleg cu Nicușor Stanciu, Florin Niță și Alexandru Chipciu și ar fi tentat de o mutare în Grecia. Este singurul dintre românii de la gruparea cehă care nu joacă în mod constant, dar norocul îi poate surâde, pentru că Răzvan Lucescu și-l dorește la PAOK. Potrivit jurnaliștilor din presa sportivă internațională, grecii nu își doresc un transfer definitiv, ci un împrumut pe o perioadă de un an.

“Bogdan Vătăjelu se află pe lista lui PAOK. Fundaşul lateral român reprezintă o variantă interesantă, chiar dacă nu e prima opţiune la Sparta Praga. Vătăjelu a fost contactat deja de oficialul Lubos Micheľ. PAOK ar fi dispusă să-l împrumute pe Vătăjelu, nu să-l cumpere definitiv”, anunță Sport Time.

Încă un român la PAOK? După Alin Toșca, un alt jucător e în vizorul lui Lucescu

Bogdan Vătăjelu este cel de-al doilea jucător român pe care Răzvan Lucescu și-l dorește în Grecia. Internaţionalul român Alin Toşca ar putea ajunge în următoarele zile sub comanda lui Lucescu la vicecampioana Greciei, PAOK Salonic. Informaţia este oferită de cotidianul spaniol As, care scrie că echipa care îl are în proprietate pe Toşca, Betis Sevilla, nu îl mai doreşte în lot pe jucătorul român. Acesta a evoluat ultima dată, sub formă de împrumut, în Serie A,  acceptând să îmbrace tricoul ultimei clasate, Benevento, în această iarnă.

Benevento ar fi trecut la achiziţionarea definitivă a lui Alin numai în cazul în care ar fi reuşit miracolul salvării de la retrogradare. Cum acest lucru nu a fost posibil, gruparea campană fiind sigură că va reveni în eşalonul secund cu multe etape înainte de încheierea sezonului, nici Toşca nu a fost păstrat în lot, încercarea de revenire în eşalonul maxim urmând a se face mai mult cu jucători autohtoni.

În această vară s-a scris şi despre faptul că Toşca a lăsat o impresie foarte bună în cele 13 meciuri jucate la Benevento şi presa italiană a scris că românul a devenit o ţintă pentru cluburile din Serie A. Lazio şi Sampdoria au fost echipele interesate de Toşca, dar totul a rămas la stadiul de zvon. Acum pare a se deschide pista PAOK Salonic, unde ar avea oportunitatea de a lucra cu Răzvan Lucescu, însă multe depind de parcursul european al grecilor.

PAOK s-a calificat în play-off-ul Champions League

Răzvan Lucescu s-a calificat cu PAOK Salonic în play-off-ul Champions League. Spartak – PAOK s-a terminat 0-0, după ce în meciul tur grecii s-au impus pe teren propriu cu 3-2. Rușii au jucat la Moscova în inferioritate numerică din minutul 33, când Luiz Adriano a primit cartonaș roșu. PAOK va întâlni Benfica în play-off. Portughezii au remizat la Fenerbahce, scor 1-1 și s-au calificat după 1-0 în tur.